Cum profită românii de metoda „păr, unghie, muscă, vierme” pentru a mânca gratis la restaurante
Șefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Buzău, Cornelia Galer, a declarat, joi, că în restaurante au apărut consumatorii care nu plătesc.
Cei care aleg să mănânce, pentru ca în final să nu plătească nota, merg la restaurant cu pliculețul cu păr, unghie sau muscă, mănâncă trei sferturi din porție și apoi „pun din pliculeț ce trebuie”, notează Ziarul de Iași.
Șefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Buzău, Cornelia Galer, a spus că, deşi de cele mai multe ori sunt întemeiate reclamațiile, există persoane care folosesc acestă practică pentru a beneficia de o masă gratuită la restaurant.
Clienții merg la restaurant cu pliculeţe cu fir de păr, unghie, muscă sau vierme
„De regulă se dovedesc întemeiate aceste reclamaţii. Sunt şi unele neîntemeiate. Ca să înţelegem aşa cam ce se întâmplă în piaţă, s-a format deja o clasă de consumatori care trăiesc neplătind.
Asta am constatat-o noi pe parcursul ultimilor ani de cercetări a reclamaţiilor, adică de regulă sunt persoane tinere care au asupra lor pliculeţe cu fir de păr, unghie, muscă, vierme sau mai ştiu eu ce, se duc în restaurante sau pe terase, comandă, mănâncă jumătate sau trei sferturi, pune acolo din pliculeţ ce trebuie, face poză, face reclamaţie”, a spus șefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Buzău, Cornelia Galer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News