Cum prevenim seceta din timpul verii. Mihai Timu (ANM): Irigațiile și împăduririle sunt soluția
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Mihai Timu (ANM) a fost invitat la DC News pentru a prezenta prognoza meteo din următoarea perioadă.  

Meteorologul a abordat și subiectul secetei, prezentând metodele cele mai bune de prevenire ale acestui fenomen, în perioada verii.

„Ploile care vor veni și care se estimează în acest moment ar putea să aducă valorile de umiditate în sol la cele optime. Însă, de regulă, această zonă de est, sud-est, Moldova, Dobrogea, Bărăganul, din păcate este o zonă vulnerabilă la secetă pe timpul verii, pentru că dacă nu plouă 5-10 zile la rând, imediat seceta revine în forță. Din păcate, așa sunt curenți în această zonă, cea mai vulnerabilă la secetă. În restul țării, în schimb, stăm bine în acest moment cu rezerva de umiditate din sol”, a declarat Mihai Timu.

Sunt împăduririle o soluție?

„Ar trebui să reactivăm sistemul de irigații. Dar ne-ar trebui aceste împăduriri în zonele de deal și de munte, pentru că acolo s-au făcut defrișări în ultimii ani și sunt probleme. De exemplu, vara dacă vine o cantitate de 25-30l, în 5-10 minute, atunci apa aia nu apucă să intre în sol. Apoi apar acele scurgeri pe versanți și avem acele viituri rapide.

Un singur râu, care poate să fie doar un firicel, se poate transforma în probleme pentru cei care locuiesc în albia râului. Deci împăduririle ne-ar ajuta. Ne-ar ajuta pe partea de sud-est împăduririle, de exemplu, să facem acele de perdele de protecție pe timpul iernii când avem viscole. E adevărat că în ultimele ierni nu prea a mai fost fenomenul de viscol, dar partea de sud-est este vulnerabilă, pe de o parte vara la secetă și, pe de altă parte, iarna la viscol”, a continuat meteorologul.

Temperaturi de iarnă la începutul lunii aprilie 2023. Mihai Timu (ANM): Fenomenul poate afecta pomii fructiferi

Mihai Timu, meteorolog ANM, a prezentat și prgnoza din următoarele zile.

„În ultimele zile a plouat, încă insuficient, cel puțin pe partea de est și sud-est a țării. Încă ar mai fi nevoie de câțiva litri buni sau zeci de litri buni ca să acopere deficitul, dar în zilele următoare vor mai fi ploi. Asta o veste bună pentru agricultori. Este adevărat că la mijlocul săptămânii însă ne-am confruntat cu o dimineață foarte rece, cea de miercuri spre joi, când am avut temperaturi negative în toată țara, chiar și sub minus patru, minus cinci grade, inclusiv pe partea de sud a țării.

Noroc că acest lucru s-a întâmplat doar pentru câteva ore, dar oricum, dacă ține mai mult, acest lucru poate afecta, într-adevăr, pomii fructiferi care s-au deschis. Noroc că a ținut doar o zi și nu două-trei zile. Dar oricum trebuie să fim atenți și în perioada următoare, pentru că la orizont se mai întrevede un astfel de episod săptămâna viitoare, cu temperaturi mai scăzute în timpul nopților.

Din păcate, știți că, așa cum am spus noi, în ianuarie-februarie ne-am bucurat de multe intervale cu temperaturi de primăvară. Iată că întotdeauna există un echilibru. Noi am spus atunci că s-ar putea întâmpla așa, ca în martie și aprilie să avem astfel de surprize, să ne confruntăm cu temperaturi și fenomene de iarnă. Există un semnal că ne-am putea confrunta din nou cu manifestări de iarnă, la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Mihai Timu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel