Data actualizării:
Data publicării:

Cum poți obține o zi LIBERĂ în plus în anul 2021

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Salariații au dreptul la o zi liberă în plus în 2021 dacă fac acest lucru. 

Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform legii.

Ordonanța de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode, scrie Mediafax. 

Dovada autorecenzării on-line se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial, citat de Ziarul Financiar.

Astfel, angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării on-line au obligaţia de a le acorda acestora ziua liberă. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării.

Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluţia informatică funcţională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ RPL2021.

În perioada iulie-noiembrie 2021 se desfăşoară, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor.

Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane.

În perioada august-septembrie 2021 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri - autorecenzarea on-line.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel