"Cum pot să mă uit la poza lui și să-i spun că ucigașul va fi liber?"
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp

Iacob Chișărău, fostul director al companiei de stat Moldomin, a fost condamnat, în 23 octombrie, la 4 ani de închisoare, după ce a ucis trei tineri într-un accident de mașină. El ar putea scăpa cu doar 8 luni de închisoare. Familia unuia dintre tinerii ucișii este sfâșiată de durere. 

Fostul director al Moldovin conducea o mașină 4 x 4, cu care a intrat într-o depășire și s-a izbit de mașina în care se aflau patru studenți: trei și-au pierdut viața, unul a fost grav rănit. Inițial, a susținut că nu el se afla la volanul mașinii, însă ancheta a demontat această versiune. Chișărău mai trebuie să plătească 40.000 de euro despăgubiri morale acordate familiilor fiecăruia dintre cei care au murit în accident. 20.000 de euro va primi și tânărul grav rănit în același accident rutier. Cu privire la închisoare, vârsta de peste 60 de ani și starea sa de sănătate l-ar putea "izbăvi” pe Chișărău după numai 8 luni.

"Peste 8 luni va fi un om liber, pentru că are peste 60 de ani și, în plus, a mers pe recunoașterea faptei. Poate cere eliberarea condiționată. Regret că nu s-a admis recursul procurorului . Ar fi primit măcar două luni în plus. Practic, va face doar  8 luni de închisoare pentru că a luat viața a trei tineri. Din păcate nu se mai poate face nimic, dar cum pot să mă uit la poza lui Caius (student ucis) și să îi spun că acest criminal va fi liber în 8 luni?!”, a spus răvășit de durere Adrian Bălteanu, tatăl unuia dintre tinerii omorâți în tragica zi de mai a anului 2011, scrie expressdebanat.ro.

Bărbatul subliniază că "De la Chișărău nu vrem niciun leu, pentru că nu merită nici măcar să plătească daune morale. Banii îi va plăti firma de asigurări. Justiția crede că unii se îmbogățesc de pe urma unor traume, dar noi, ca părinți, vrem ca memoria copiilor să rămână veșnic. Viața nu are preț!”. Tatăl plin de durere susține că Iacob Chișărău s-ar simți iertat dacă ar da daune morale și de aceea nu merită să plătească nimic, pentru că durerea pierderii unui fiu nu se plătește în bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel