Dacă presupunem că IQ-ul este într-adevăr în scădere, putem fi relativ siguri că această scădere nu este provocată de demență sau de alte boli, a spus Jakob Pietschnig, profesor de psihologie și șef al departamentului de psihologie diferențială și de psihodiagnoză de la Universitatea din Viena.

Jakob Pietschnig a fost invitatul lui Radu Golban în cea mai nouă ediţie a emisiunii „Outlook” de la DCNewsTV. „La începutul emisiunii, mă întrebam din ce motive ar putea să scadă inteligența, dacă presupunem că această scădere este reală. Oare să fie vorba de motive endocrinologice sau neurologice? Nu sunt specialist în medicină, doar îmi pun întrebări. De câteva luni, citim frecvent că, în viitor, numărul cazurilor de demență în Europa va crește cu aproximative 75% (așa estimează și Organizația Mondială a Sănătății). În cazul demenței și mai ales al așa-numitelor boli prionice, boala debutează cu o reducere a capacităților cognitive. Dacă stabiliți că o persoană are un coeficient de inteligență redus, cum puteți exclude, în calitate de psiholog, prezența unor factori neurologici? Și cum ar fi dacă o afecțiune neurologică mai gravă sau o pandemie ar avea efecte negative asupra inteligenței oamenilor?”, a întrebat Radu Golban.

„Ați pus mai multe întrebări deodată. Încerc să le iau pe rând. Cred, totuși, că e vorba de lucruri diferite. Dacă presupunem că IQ-ul este într-adevăr în scădere, putem fi relativ siguri că această scădere nu este provocată de demență sau de alte boli. Vă spun și de ce. Pentru că datele privind creșterea scorurilor la testele de inteligență sunt colectate de regulă de la persoane de 18 ani. E vorba, de obicei, despre recruți, în cazul lor se poate vorbi de contingente reprezentative. De aceea și există mai multe date despre bărbați decât despre femei, pentru că recruții sunt, de obicei, bărbați și mai rar femei. Când se vorbește despre motivele unei eventuale scăderi, există această ipoteză endocrinologică, potrivit căreia ar exista anumite elemente noi sau mai puțin noi, elemente care nu sunt favorabile dezvoltării noastre și care ar putea să determine o scădere a IQ-ului”, a zis Jakob Pietschnig.

Acesta a continuat: „Eu sunt mai degrabă sceptic, pentru că efectele observate sunt mai curând efecte de laborator și, de asemenea, pentru că s-a constatat în trecut că asemenea cauze nu satisfac așteptările pe care ar trebui să le satisfacă. Mai simplu spus: o teorie bună nu folosește la nimic dacă nu se reflectă în practică. O să dau un exemplu. În SUA, la sfârșitul anilor 1980, a fost interzisă utilizarea vopselelor și a benzinei cu plumb. Se știe că expunerea la plumb are efecte negative, mai ales asupra copiilor, cărora le perturbă dezvoltarea neurologică. Aceste perturbări antrenează o diminuare a performanțelor cognitive. Prin urmare, ar fi trebuit ca, odată cu înlăturarea unui factor endocrinologic responsabil de reducerea performanțelor, să vedem o îmbunătățire a rezultatelor la testele de inteligență. În schimb, chiar în acea perioadă, efectul de creștere a performanțelor a început să se încetinească. Deci exact contrariul! Iată de ce sunt sceptic față de aceste noi ipoteze.”

„Evident că acești disruptori endocrini nu ne fac bine. Dar modificările nu se manifestă la nivelul întregii populații. Sunt prea slabe ca să se manifeste. M-ați întrebat: Cum pot fi sigur că nu e vorba de influența unei boli neurologice atunci când rezultatul unui test arată un nivel de competență scăzut? O asemenea cauză ar trebui exclusă, cum se întâmplă în medicină. Dacă bănuim că există o cauză neurologică, putem recurge la o investigație imagistică pentru a stabili dacă este alterată integritatea sau structura bazelor cognitive. Există însă și teste comportamentale, cu ajutorul cărora se poate pune un diagnostic inițial. Ulterior, situația trebuie clarificată medical”, a explicat Jakob Pietschnig.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News