Data publicării:

Cum poate fi demis Traian Băsescu odată cu alegerile parlamentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
băsescu
băsescu

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, marți, președinților celor două Camere ale Parlamentului, dar și tuturor actorilor instituționali implicați în procesul electoral o scrisoare deschisă  prin care cere repunerea în discuție a Codului Electoral. Dacă acest Cod va fi adoptat în actuala sesiune parlamentară, o nouă suspendare a lui Traian Băsescu i-ar putea fi fatală.

Potrivit Codului Electoral, prevederile referitoare la existența unui prag la referendumul pentru demiterea președintelui nu mai există. De remarcat că acest Cod nu a fost elaborat după referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu, acesta datând din 2011, dar președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, l-a ținut ascuns pentru  nu intra în dezbaterea Parlamentului.

Cererea AEP referitoare la adoptarea acestui cod este semnată de preşedintele  Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, pusă în funcție chiar de PDL.

Codul Electoral cuprinde reglementări pentru toate tipurile de scrutinuri: parlamentare, europarlamentre, prezidenţiale, locale, referendumuri naţionale şi referendumuri locale.

Prevederile legate de referendumul de demitere al preşedintelui României nu conţin pragul de participare la urne. Art. 22 (3) spune: „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară ale alegătorilor români care au participat la referendum”.

Chiar dacă această sesiune parlamentară este mai scurtă din cauza pregătirii campaniei electorale, Codul Electoral elaborat de AEP ar putea fi adoptat în regim de urgență  chiar în această lună, cu consesințe dezastruoase pentru Traian Băsescu. În eventualitatea unei suspendări de Parlament a  acestuia, la jumătatea lunii noiembrie, așa cum se vehiculează în ultima vreme, referendumul pentru demiterea lui Băsescu ar putea ave loc în paralel cu alegerile parlamentare de la 9 decembrie, fapt ce va însemna și încheierea mandatului acestuia la Cotroceni cu doi ani mai devreme.

Vezi aici Legea Codului electoral

În cazul în care Codul va fi adoptat, PDL și aliații săi nu vor accepta ușor acest lucru. Potrivit cotidianul.ro, PDL va ataca legea la CCR, unde  judecătorii instalați la masa de ședință personalizată cu foiță de aur  nu pot invalida articole din lege. Pentru simplul motiv că părţile referitoare la alegerile parlamentare au mai fost supuse controlului constituţional şi au ieşit „curate”; în ceea ce priveşte art. 23 – acesta cu siguranţă va fi atacat – judecătorii CCR nu se pot prevala de Decizia pe 10 iulie, când au condiţionat valabilitatea referendumului de pragul electoral. Din mai multe motive: vor intra în coliziune cu alte trei decizii anterioare şi vor intra în coliziune şi cu Comisia de la Venezia. Pe 10 iulie, judecătorii CCR s-au „agăţat” de articolul 5 din legea referedumului, care pevedea prag de participare.

CCR poate doar tergiversa Codul aproape o lună, după care va veni rândul lui Traian Băsescu să mai tragă de timp, după care îl va trimite la reexaminare în Parlament. Potrivit cotidianul.ro, toată această procedură poate dura circa două luni de zile, așa că adoptarea Codului Electoral nu ar trebui să depășească data de 20 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel