Data publicării:

Cum oferim primul ajutor persoanelor afectate de caniculă? Zilele următoare se anunță foarte călduroase

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Iată cum vă protejați de caniculă și care sunt primele măsuri ce trebuie luate în cazul în care cineva este afectat. 

Reprezentanții IGSU trag un semnal de alarmă cu privire la măsurile ce trebuie luate în cazul în care unei persoane i se face rău de la caniculă. 

”Cum oferim primul ajutor persoanelor afectate de caniculă? (salvează aceste sfaturi pentru că zilele următoare se anunță foarte călduroase!)

Temperaturile ridicate ne pot pune în pericol sănătatea, iar primul ajutor oferit unei persoane afectate de caniculă este extrem de important. Iată cum putem ajuta:

- Mutăm persoana într-un loc răcoros, în poziție orizontală, cu picioarele ușor ridicate

- Îndepărtăm îmbrăcămintea și punem comprese ușor reci pe frunte, la subrațe, gât, mâini și picioare

- Așezăm persoana inconștientă pe o parte

- Nu administrăm medicamente!

- Sunăm la 112”, au scris reprezentanții IGSU pe pagina oficială de Facebook. 

Mic ghid de supraviețuire. Ce trebuie să (NU) faceţi în spații închise, pe stradă

”1. În spaţii inchise (acasă şi la birou):

a) evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:• Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură.• Acoperiţi ferestrele expuse la soare.• Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.• Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.

b) scădeţi temperatura având grijă să:• Aerisiţi dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer.• Reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.

2. În spații deschise (pe stradă şi la locul de muncă):• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).• Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18. • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.• Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute.• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică.• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice.• Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.• Nu lăsaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.• Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie.

3. Prim ajutor. Dacă apar manifestări legate de expunerea la căldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie:1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.2. Consum de lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat).

4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore. Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează:1. Sunaţi la 112. 2. Îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor

Rețineți:

1. Copiii sunt primii afectați.

2. Cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde, cei ce muncesc în soare, vârstnicii cu patologie asociată cardiovasculară, respiratorie sau neurologică, persoanele obeze, pacienți cu afecțiuni metabolice.

3. Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizării termice:

4. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces”, a scris mediucl Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel