Cum ne influențează Eclipsa de Lună de pe 16 mai. Zodiile care vor primi vești șocante
Luni, de dimineață, vom avea o Eclipsă de Lună/Lună Plină în Scorpion. Iată cum ne va influența viața.
În timpul eclipsei, Luna va primi lumină de la Soare doar prin atmosfera Pământului și își va schimba culoarea de la gri, la roz și de la portocaliu, la roșu. Din punct de vedere astrologic, avem de-a face cu un eveniment menit să aducă o încheiere. Și atenție! Simțim eclipsa de pe acum și câteva zile după finalul ei.
Tot felul de evenimente asupra cărora nu aveți control vor apărea în viața voastră deoarece o Lună Plină pe semne fixe nu face decât să cutremure viața noastră și să ne arate propriile mecanisme de rezistență. Multora dintre noi li se vor reactiva niște traume, niște stări, pentru a vedea că stau și se închid în niște situații toxice.
Una dintre temele acestei eclipse este urmarea unei traume, consecințele acesteia, ce anume se întâmplă după o criză. Energia Scorpionului vrea să se consume, să distrugă tot, ca să poată să renască, să se ridice din nou din propria cenușă ca pasărea Phoenix.
Soarele și Luna sunt în Careu cu Saturn, un aspect destul provocator, dar și revelator, care ne transmite: „ești responsabil de viața ta. Tu și doar tu”. Totodată, eclipsa se petrece pe axa 6-12, una a abandonului, iar tot ce vom pierde de acum încolo trebuia pierdut. Unele zodii vor fi mai copleșite de acest eveniment, iar altele vor profita din plin.
Taur/ Ascendent în Taur
O asemenea eclipsă la voi poate veni cu o pierdere, o rupere sau o trezire. S-ar putea să îți dai seama că aștepți prea mult ca problemele să se rezolve de la tine. Renunță la o relație toxică, renunță la propriul tău comportament toxic. Nu mai rămâne în același loc și ai grijă la așteptări. Partenerul nu se mai regăsește și acest fapt te va da peste cap.
Leu/ Ascendent în Leu
Alt semn care se bazează pe victimizare. Pentru mulți s-ar putea să vină niște schimbări profesionale care nu vă convin. Relația cu părinții este una neplăcută pentru că aveți așteptări, dar la fel și cea cu copiii. Găsiți un echilibru între casă și serviciu. Aveți mare nevoie de o bază solidă emoțională.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Luna Plină se petrece în semnul vostru. Gândiți-vă ce s-a întâmplat în ultimele șase luni și întrebați-vă „până când?”. E cazul să vă spuneți că e momentul să vă așezați pe o bază sănătoasă. De data aceasta nu veți mai putea să vă controlați și să vă ascundeți emoțiile. Un doliu, fie concret fie metaforic, nu poate dura până la nesfârșit. Grijă mai mare la sănătate!
Citește mai departe pe astrosens.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News