„Actoria depresivului se realizează în momentele de trecere dintre episodul depresiv și episodul maniacal, când există schimbări mari de comportament și de atitudine, moduri noi în care gândești. Aplatizarea universului tău din ceea ce este în ceea ce ar trebui să fie conduce la apariția acestui teatru care, practic, induce în eroare pe oricine. Se construiește acest personaj pe care depresivul îl realizează și reprezentația este de foarte bună calitate. Dacă nu ai ochi să îl vezi, te păcălește”.

Întrebat ce neagă pacientul depresiv într-un episod activ de depresie, psihologul a răspuns:

Într-un episod activ de depresie, subiectul neagă toate sursele. Îl întrebi dacă motivul e legat de divorț și spune „nu, nu e adevărat, eu fac față foarte bine la divorț”. Îl întrebi dacă e depresiv după ce a pierdut o sarcină și el zice „nu, nu e adevărat, asta m-a maturizat”. Îl întrebi dacă e depresiv datorită faptului că i s-a interzis să mai bea sau să mai consume droguri, iar el spune că „nu e adevărat, eu mă descurc cu aceste lucruri; nu ele mă fac pe mine, ci eu le fac pe ele. Nimeni nu o să mă poată obliga să nu fac aceste lucruri”.

Intrarea sub incidența negării transformă pacientul depresiv într-un luptător care este în competiție cu propria persoană și cu propriile gânduri, cu tot ceea ce înseamnă autoritate de drept în jurul său, cu tot ceea ce înseamnă spectator, respectiv rude, prieteni, amici și alți oameni care se uită la el. Astfel, își fundamentează aceste gânduri pe ideea următoare „ceea ce nu mă doboară, cu siguranță mă va face mai înțelept, iar eu voi reacționa corect indiferent de caz și voi spune „nu” indiferent de orice.

Ramona Dumitru l-a completat:

„Depresivul neagă orice fel de soluție care ar veni la problemele sale. El nu vede o soluție a problemei. Nu vrea să o vadă, nu este pregătit să o vadă”.

Radu Leca: „Ajunge la tine în cabinet, se ajunge la o idee pe care și-o formează de soluție. Nu este una indusă, ajunge singur la această idee, dar nu o acceptă? 

Atunci mergem pe ideea că neacceptarea și negarea merg mână în mână. Avem o structură de ideație foarte clară care spune în felul următor: Modelarea propriilor idei în prezența bolii nu are loc, datorită faptului că boala gândește în locul tău. Am auzit asta într-un material de psihologie, în rusă, în 1993 republicată, undeva prin 1976 realizată. Se spunea că vom spune „nu” ca depresivi la orice formă de soluționare auzită, ascultată, văzută.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News