Cum industria tehnologiei îi ajută pe români să își finanțeze visurile
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Nu mai e un secret faptul că unele dintre cele mai bine plătite joburi din România sunt cele din industria de IT și tehnologie. Pentru români, acest sector a venit ca o uriașă mână de ajutor, una care a ajutat țara noastră să se ridice, pompând în economia sa sume importante de bani, în cea mai mare parte străini. Iar acești bani sunt folosiți acum de cetățenii României pentru a-și finanța visurile.

O nouă industrie, o gură de aer proaspăt

După căderea regimului comunist, cei mai mulți români priveau cu pesimism către viitor. Prea multe oportunități noi nu se prea întrevedeau. Și cum cei mai mulți dintre cei care s-au îmbogățit în anii 90 au făcut-o fie prin tunuri imobiliare, fie prin afaceri mai puțin curate, mai ales tinerii priveau cu teamă către anul 2000, gândurile lor fiind mai degrabă la alte țări, nu la România.

În toată această perioadă de nesiguranță, decizia României de a se alătura occidentului a fost de departe cea mai bună decizie, una cu foarte multe rezultate pozitive. Iar unul dintre aceste rezultate a fost înscrierea țării noastre pe lista cu destinații interesante pentru companiile din sectorul IT & Tehnologie, sector aflat în plină creștere.

Profesioniștii foarte bine pregătiți, taxele și cheltuielile mult mai mici dar și faptul că românii au îmbrățișat puternic studiul limbilor străine au atras imediat atenția companiilor aflate în plină expansiune. Acestea au deschis sedii în centre universitare puternice precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara iar restul este istorie. Deși nu plănuia acest lucru, România a devenit foarte rapid un important hub tehnologic.

Cum a devenit România un important hub tehnologic

”Prost să fii, noroc să ai” este un vechi proverb care e folosit pentru a descrie un succes neașteptat. Nu funcționează însă și în cazul nostru. Pentru România, acest proverb ar trebui să fie de forma: ”Deștept să fii, noroc să ai”. 

Trei lucruri au stat la baza transformării țării noastre într-un hub tehnologic:

Rezultatele excelente la capitolul Informatică

Țara noastră stă foarte bine la acest capitol. Deși învățământul românesc are parte de foarte multe critici, cele mai multe corecte, nu se poate spune că nu este o forță în domeniul informaticii. Românii chiar excelează la informatică, programare, robotică etc. Și totul a început de la oameni pasionați de acest domeniu, care au învățat singuri programare. Dând dovadă de pragmatism, aceștia au dezvoltat rapid programe de studii superioare de informatică, care la rândul lor au produs un număr foarte mare de profesioniști de calitate, specializați în acest domeniu. 

Forță de muncă foarte bine pregătită în sectorul IT 

Nu e neapărat o laudă dacă spunem că IT-iștii români sunt printre cei mai buni din lume. Rezultatele lor confirmă acest lucru. E destul să vezi numeroasele premii pe care aceștia le câștigă în fiecare an ca să înțelegi că țara noastră e binecuvântată cu profesioniști de foarte mare calitate în sectorul IT & Tehnologie.

România - Raiul externalizării 

Am vorbit despre numărul mare de români, mai ales tineri, care învață limbi străine. Acest lucru a atras atenția cel puțin la fel de puternic precum calitatea ridicată a IT-iștilor. Și asta deoarece companiile puternice din occident au căutat și încă mai caută oportunități de externalizare a serviciilor lor. 

Pentru foarte multe companii, externalizarea este o unealtă extrem de utilă, care ajută foarte mult la dezvoltare și creștere. Foarte pe scurt, aceasta înseamnă mutarea serviciilor oferite de către o companie, din țara-mamă într-o altă țară, una cu condiții economice mai bune, care să îi permită companiei să reducă costurile  

În ceea ce privește oportunitățile de externalizare, România s-a dovedit a fi o bijuterie pentru multe companii importante. Și aici putem da câteva exemple foarte bune. 

Uriașul Betfair a deschis la Cluj-Napoca un birou cu 1000 de angajați, cei mai mulți în domeniul IT & tehnologie, și intenționează să crească acest număr până la 1500. ISoftBet, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de jocuri de casino online pe bani reali din lume, a deschis nu unul, ci două birouri în țara noastră, la București și Timișoara. Iar exemplele pot continua. România e fix ceea ce caută aceste companii de IT & Tehnologie.

Care este câștigul pentru cetățenii români?

Evident, pentru români, prezența acestor companii în țara noastră înseamnă oportunități salariale pe care altfel nu le-ar fi putut avea niciodată. Chiar dacă nu vorbim de salarii apropiate de nivelul celor din occident, pentru țara noastră sunt salarii foarte mari. Sunt salarii care nu doar că le permit românilor care lucrează în acest sector să ducă o viață foarte bună, ci și să economisească, să pună deoparte și chiar să pornească propriile lor proiecte.

Vedem cum tot mai mulți români care lucrează în sectorul IT & Tehnologie aleg ca pe lângă jobul obișnuit, de la 9 la 5, să mai aibă un job. Însă acest al doilea job este din domeniul freelancingului. Adică tot mai mulți IT-iști români au ales să își rotunjească veniturile cu ajutorul unor proiecte personale. 

Deja, vedem o schimbare puternică de mentalitate. Câștigul cetățenilor români care lucrează în acest domeniu nu mai este doar unul financiar. Vedem cum se dezvoltă spiritul de întreprinzător în țara noastră, cum se dezvoltă inițiativa, cum crește curajul de a acționa pe cont propriu și de a gândi pe termen lung. Iar acestea sunt elemente cheie pentru atingerea prosperității.

Ceea ce părea a fi un vis acum câteva decenii poate să devină realitate. Și totul datorită acestui uimitor sector al IT & tehnologiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel