'Această chestiune nu este una personală pentru Recep Tayyip Erdogan', a spus liderul turc într-o intervenție în fața liderilor locali la Ankara. 'Sistemul prezidențial nu este pentru mine și cu siguranță nu este avut în vedere ca permanent pentru persoana mea', a insistat președintele turc.
'Nu vă faceți griji. Fiecare sistem își creează proprii lideri, proprii șefi. Cu voia lui Dumnezeu, Turcia va avea mereu un Tayyip Erdogan', a spus el în continuare.
De când a devenit președinte, în anul 2014, anterior fiind prim-ministru, Erdogan s-a remarcat prin schimbările legislative care îi sporesc atribuțiile. Un pachet de legi a trecut de parlament și acum așteaptă avizul său pentru a fi supus aprobării printr-un referendum, care cel mai probabil se va desfășura în aprilie.
În prezent, din punct de vedere formal rolul președintelui turc nu presupune o implicare activă în deciziile politice, însă Erdogan nu s-a conformat acestui statut. În plus, după lovitura de stat eșuată din luna iulie și declararea stării de urgență, el a concentrat tot mai multă putere în mâinile sale.
Adversarii săi consideră că schimbările legislative propuse duc către acapararea puterii de către președinte și ei cred că astfel Erdogan ar putea să rămână în acest post încă un deceniu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto