Cum gestionează Poliția braconajul. Comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian: Ce trebuie să știe cei care nu țin cont de autorizare / video
Comisar-șef de poliție Dinu Nicolae-Adrian, director al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - IGPR, a fost invitat la emisiunea „Culisele Justiției", de pe DC News și DC News TV, unde a vorbit despre braconajul cinegetic.
Comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian a explicat că una dintre competențele direcției pe care o conduce este protejarea fondului cinegetic al țării. Potrivit acestuia, vânătoarea se desfășoară în baza autorizațiilor emise de Asociațiile de Vânătoare și este reglementată de Ministerul Mediului. Cu toate acestea, există vânători autorizați care comit braconaj, folosind arme letale pentru care sunt autorizați, dar care sunt confiscate de poliție.
„Una dintre competențele noastre este protejarea fondului cinegetic, avem un un fond cinegetic destul de vast la nivelul țării. Vânătoarea este o activitate care se desfășoară în mod constant, așa cum este prevăzut în programul Ministerului Mediului, cum e organizată vânătoarea.
Vânătoarea, de regulă, se desfășoară în baza unei autorizații emise de către Asociația de Vânătoare care gestionează acel fond cinegetic și asta pentru vânătorii autorizați. Sunt unii vânători autorizați care nu țin cont de acea autorizare și merg și săvârșesc fapte de braconaj cinegetic. Apar acele arme letale pentru care sunt autorizați, dar care sunt ridicate de către noi.
Mai sunt fapte de braconaj cinegetic comise de către persoane autorizate prin diferite forme: cu capcane, cu arme pe care le confecționează artizanal și un mod de operare care s-a dezvoltat în ultima perioadă, într-o anumită parte a țării, cu câinii din rasele Ogar și Metis de Ogar.", a spus comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian.
Cum gestionează Poliția braconajul
Potrivit comisarului șef, braconajul este mai frecvent întâlnit în sudul și vestul țării, unde terenul deschis permite câinilor să alerge și să prindă vânatul. Poliția gestionează această problemă prin planuri naționale și eforturi speciale pentru a menține controlul.
„Acest braconaj este mai mult întâlnit în partea de sud și de vest a țării întrucât permite teritoriul, fiind un câmp mai deschis și poate să alerge câinele, dar și vânatul care se găsește pe acel teren, în special căpriorul și iepurele, care este ușor de prins de către câini.
Noi încercăm să gestionăm prin generarea unor planuri la nivel național, unde colegii mei depun eforturi pentru a încerca să țină sub control, pentru că o infracțiune care se constată ușor și se probează ușor presupune niște eforturi din partea noastră. Se întâmplă în vârf de munte, într-o pădure, o zonă izolată, ceea ce impune niște modalități de constatare puțin specifice, colegii mei fiind specializați pentru așa ceva.", a spus comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian.
„Este o infracțiune și pot să răspundă penal"
Comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian a menționat că, pentru câinii Ogari, Poliția colaborează cu Biroul Protecția Animalelor pentru a-i identifica prin cipare și pentru a instrui proprietarii să folosească câinii doar în scopurile pentru care i-au cumpărat, evitând braconajul cinegetic și alte activități ilegale.
„Pentru câinii Ogari încercăm, și cu sprijinul colegilor de la Biroul Protecția Animalelor, să trecem într-o evidență o cipuire a acelor animale, ocazie cu care facem și un instructaj proprietarului să folosească câinii doar pentru ceea ce i-au cumpărat, nu pentru a săvârși fapte de braconaj cinegetic sau alte fapte pentru că pot fi niște câini care pot deveni și agresivi.
În zona de munte sunt câini puternici care sunt folosiți pentru vânătoarea cu mistreți. Atunci, încercăm să-i facem să conștientizeze că totuși este o infracțiune ce fac ei și pot să răspundă și penal.", a spus comisar-șef Dinu Nicolae-Adrian la emisiunea „Culisele Justiției", de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News