Data publicării:

Cum funcţionează lucrurile: USL dezbate „Sportul românesc, pe drumul de la performanţă la faliment“, DNA îl cercetează pe iniţiatorul Cristian Rizea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Cristian Rizea
Cristian Rizea

Îngrijoraţi de perspectivele tot mai sumbre ale sportului românesc, membri USL au organizat miercuri o dezbatere la Palatul Parlamentului, în cadrul unei iniţiative mai ample de revigorare a sportului românesc. Tot miercuri, cu numai câteva zeci de minute înainte de începerea dezbaterii, Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport (ANTS) anunţa că DNA în cercetează pe Cristian Rizea, fost director al Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT).

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a fost notificată, pe 5 aprilie, de Comisia Europeană că trebuie să restituie suma de 1.091.150,82 euro acordând un termen de 20 de zile pentru returnarea sumei de bani cheltuită nelegal în perioada 2003-2005 de către Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor la conducerea căreia s-a aflat din anul 2002 şi până în 2006 domnul Cristian Rizea, anunţă miercuri, 15 iunie, ANST, într-un comunicat de presă.

„În ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene nerambursabile acordate Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor , pentru perioada 2003-2005 sunt efectuate cercetări de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal 27/P/2011, în care învinuit este şi fostul director de la acea vreme al ANSIT- actualul deputat Cristian Rizea“, se arată în comunciatul ANSV. „În dosarul penal nr. 89/P/2007 s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Rizea Cristian, Popa Gheorghe, Dicea Irina Olguţa şi Ciurilă Gheorghe în ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene nerambrusabile în cadrul contractelor de parteneriat“, mai informează ANSV.

Cristian Rizea: A venit rândul meu să fiu atacat în cadrul acestei operaţiuni de hărţuire politică

Ca o coincidenţă, USL anunţase petntru miercuri dezbaterea publică „Sportul românesc – scurtul drum de la performanţă la faliment“. Proiectul este coordonat de deputatul Cristian Rizea şi face parte dintr-o iniţiativă mult mai amplă de revigorare a sportului românesc.

Am vorbit cu deputatul Cristian Rizea pe holurile Parlamentului, chiar înainte de începerea dezbaterii. În sală tocmai intrase Crin Antonescu. Victor Ponta, Mariana Bitang şi Octavian Belu îşi ocupaseră deja locurile, în vreme de ministrul Funeriu şi Doina Melinte au refuzat invitaţia.  „Când s-a făcut dezbatere pe educaţie, a ieşit ANI să spună că Ecaterina Andronescu este incompatibilă. Acum, că se face dezbatere pe sport, a venit rândul meu să fiu atacat, în cadrul acestei operaţiuni de hărţuire politică“, ne-a declarat deputatul Cristian Rizea. „DNA ţine acest dosar de şase ani. Nici nu m-au trimis în judecată, nici nu au terminat cercetările. De fapt, acest dosar se referă la perioada 1999-2000, când eu nu eram ministru. O să-i dau în judecată. Am documentele de la Comisia Europeană“, a mai adăugat Cristian Rizea.

ANSV demontează coincidenţa

Ca să le dea un indiciu acelora care se întreabă dacă există vreo legătură între dezbaterea stării sportului românesc, organizată de USL, şi anunţul făcut de ANSV privind cercetarea lui Cristian Rizea de către DNA, comunicatul autorităţii lămureşte subtil lucrurile. „Având în vedere modul defectuos de gestionare a fondurilor alocate acţiunilor de tineret, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret îşi manifestă îngrijorarea cu privire la Proiectul coordonat de acelaşi domn Cristian Rizea care încearcă de această dată să revigoreze sportul românesc, probabil în aceleaşi condiţii în care a revigorat şi fondurile europene destinate tineretului”, se arată în finalul comunicatului ANSV.

Citeşte şi:

ANI: Andronescu, Popa, Robu, Drăgulescu sunt incompatibili, deoarece sunt şi rectori şi parlamentari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel