Data publicării:
Cum faci cea mai bună pizza. Secretele lui Chef Joseph Hadad: "Puneți tava de pizza goală în cuptor"
Chef Joseph Hadad a oferit o serie de sfaturi pentru ca pizza să-ți iasă perfect, chiar dacă o faci acasă.
"Să începem cu începutul: aluatul. Este indicat să folosiți făină de pâine sau, dacă aveți posibilitatea, să luați de la magazinele etnice italiene chiar făină pentru pizza. Apoi, temperatura apei este importantă pentru procesul de creștere a aluatului. Dacă apa este prea rece, nu va activa drojdia. Dacă este prea caldă, o va omorî. Temperatura potrivită este cea călduță. Însă o apă mai rece va activa mai încet drojdia, iar ca rezultat veți obține un aluat cu un gust mai complex.
Gustul este îmbunătățit și de o fermentare la temperatură mai mică și mai îndelungată. Puteți să o lăsați să crească încet în frigider de la două până la 5 zile. În plus, acest proces îndelungat ajută la textura mai elastică a aluatului, fiind astfel mai ușor de întins datorită dezvoltării glutenului. Acesta se dezvoltă și în procesul de frământare, așa că, dacă lăsați aluatul mai mult la crescut, nici nu va mai trebui să frământați la mână prea mult", spune chef Joseph Hadad pe site-ul său.
"Întindeți aluatul cu mâna, nu cu sucitorul!"
"Când pregătiți suprafața de lucru pentru a definitiva pizza și pentru a o pune la cuptor, făina semolina (un griș făcut din grâu dur, care se folosește pentru paste) este mai indicată decât făina obișnuită pentru că are un grad de ardere mai ridicat decât aceasta și nu va mai exista riscul ca pe fundul pizzei să fie o aromă de ars. De asemenea, prin textura sa mai rugoasă, va crea o barieră mai bună, prevenind lipirea și va da o notă mai crocantă pizzei.
Întindeți aluatul cu mâna, nu cu sucitorul. Nu este o greșeală fatală să îl folosiți, însă întins cu mâna, aluatul va fi mai aerat pentru că nu se vor sparge micile bule de aer formate în procesul de creștere, așa cum se întâmplă în cazul în care aplicați presiunea sucitorului", recomandă Joseph Hadad.
Cât sos de roșii se pune pe pizza
"Sosul de roșii nu trebuie să fie gătit în prealabil. Îl puteți face din roșii la conservă sau, și mai bine, din roșii proaspete. (...) Pentru o pizza de 30-35 cm diametru, ar trebui să folosiți cam un sfert de cană de sos. (....) Dacă faceți pizza în cuptorul de acasă, dați termostatul pe cea mai înaltă temperatură și puneți tava de pizza în cuptor goală, ca să se încingă bine. Scoateți-o cu grijă și transferați pizza pe ea și dați-o la cuptor. Va fi gata în aproximativ 10 minute", a explicat chef Hadad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News