Data publicării:

Cum explică Florin Cîțu împrumuturile din pandemie. "În 2021 am spus stop. Lucrurile au fost scăpate de sub control"

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Freepik@ipopba
FOTO: Freepik@ipopba

Fostul premier Florin Cîțu a vorbit despre motivele pentru care România a avut nevoie de împrumuturi importante în perioada pandemiei.

Florin Cîțu a fost întrebat la DC NEWS despre situația în care se află România astăzi, în contextul în care în spațiul public sunt făcute acuzații potrivit cărora împrumuturile din pandemie au dus la o creștere vizibilă a deficitului.

”Explicația pentru acest lucru stă în acuzarea dvs și a fostului prim-ministru, Ludovic Orban, fiindcă ați luat credite, sigur, era pandemie, era de înțeles, mai multe decât suporta România și că îndatorarea țării s-a dus de la 36% la 50% în prezent”, a afirmat Bogdan Chirieac.

Florin Cîțu: România s-a împrumutat mai ieftin decât se împrumută astăzi

”Este nevoie să clarificăm acest lucru. Vorbim de 2020, 2021 și apoi 2022 și 2023, sunt cei patru ani despre care vorbim. În 2020, bine-înțeles, România a avut starea de urgență în care a închis, două luni de zile, tot. Când am preluat noi guvernarea, în 2019, și pandemia, încă nu știam că vine, dar erau semne, atunci am aflat că rezervele de stat erau goale, lăsate de PSD. Rezervele de stat nu aveau nici măști, erau goale. În acel an, în 2020, a trebuit să facem față faptului că oamenii stăteau acasă, dar nu puteau să aibă venituri, au existat acele măsuri.

Dintr-odată trebuia să cumpărăm medicamente, spitalele aveau nevoie. Erau măsuri one-off, care au dus la creșterea împrumuturilor în 2020. Dar și în acele condiții, vă aduc aminte că România s-a împrumutat mai ieftin decât se împrumută astăzi, în condițiile în care piețele erau închise, și am reușit să plătim la timp pensii, salarii și tot ce trebuia, și facturile companiilor, chiar dacă o lună de zile le-am spus companiilor: Nu plătiți niciun impozit.

În martie, companiile nu au plătit niciun impozit. A fost o situație de criză fantastică în care s-au împrumutat, e adevărat, 149 de miliarde de lei, în 2021, dar cu o economie închisă, cu programele de susținere a economiei, în care oamenii nu au pierdut acest lucru și au plătit acel lucru, am făcut acel moratoriu, am venit cu aceste măsuri și după ce rezervele de stat de stat erau goale.

În 2021 am spus stop. Am plătit medicamentele și tot ce a trebuit. 2021, am venit și am redus împrumuturile cu 20 de miliarde și deficitul bugetar. Încă ceva, în 2020 România a avut cea mai mică creștere a deficitului bugetar din Europa”, a declarat Florin Cîțu, fostul premier al României, în cadrul Interviurilor DCNews TV și DCNews.

Cîțu: În 2022 și 2023 economia a fost scăpată de sub control 

Întrebat cum de s-a reușit acest lucru, Cîțu a afirmat faptul că ”și în această situație am ținut lucrurile sub control. Să știți că erau presiuni și pe noi să creștem pensiile cu 40%. (...) Au crescut cu 14% (n.r. în septembrie 2020, potrivit angajamentului lui Orban, premierul din 2019).

2020-2021, 149 de miliarde, în 2021, scădere de 20 de miliarde. Venim în 2022, an în care împrumuturile se duc la 150 de miliarde, nu ai criză pandemică, era mai pe final, dar nu mai aveai acea situație cum era în 2020 martie. Au explodat dobânzile, au explodat prețurile, toate în același an. 

Mergem în 2023, lucrurile au fost scăpate de sub control, pentru că statul a împrumutat 205 miliarde de lei. Pornim de la 130 de miliarde, cum am lăsat noi în 2021, împrumuturile, la 205 miliarde în 2023. Nu vă mai spun că noi împrumutam la dobânzi negative sau de 1-2%. Și încă ceva, nu am lăsat niciun împrumut care să fie scadent în perioada 2022-2023, deci nu pot să spună că vine de la noi. Și atunci, de ce au crescut împrumuturile în 2022?”, a mai spus Cîțu, adăugând că această creștere a împrumuturilor vine pe fondul unor cheltuieli mai mari și încasări mai mici.

”Pentru că au crescut prețurile, pentru că au crescut dobânzile, toate acestea s-au adăugat. O economie care a fost scăpată de sub control. În 2022 și 2023 economia a fost scăpată de sub control și atunci a trebuit să plătești ca să maschezi, oarecum, lucrurile”, a mai spus Florin Cîțu.

 

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel