Cum este folosită frica în societate. Bulai: Nu-ți dă timp să gândești. Este o știință
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Ce este frica și la ce este folosită în societate? Sociologul Alfred Bulai explică prin intermediul unui banc din comunism.

„Frica nu-ți dă timp să gândești. Îmi aduc aminte, în 22 decembrie 1989, la Televiziunea Română nu erau clipe de liniște. La fiecare 15 minute, mai venea un zvon. Trecea un elicopter, zvonul era imediat că e desant american. Se trăgea cu TAB-urile sau veneau zvonuri că n-au benzină. Veneau în trombă, erau gândite de oamenii deștepți, și nu prea aveai timp să te gândești la altceva.

Frica este utilă în a nu lăsa oamenii să-și dea seama ce se întâmplă în jur. Era un banc foarte drăguț în comunism: Unul în autobuz avea o pungă. Când o ținea drept, când o întorcea, sus, jos. Cu cealaltă mână se ținea de bară. Un om îl întreabă de ce face așa. El îi răspunde că are o pungă cu doi șoricei. «O învârt așa că nu vreau să-i las să aibă timp să se organizeze să roadă punga».

Era foarte adevărată chestia asta. La urma urmei, dacă te înnebunește cineva foarte mult și îți e frică, dacă cineva ți-ar răsturna apartamentul cu tine îl el, n-ai avea timp nici măcar de emisiunea «Nod în papură» fiindcă ai avea alte îngrijorări. Este o știință să creezi frică din nimic, iar religia a știut să creeze frică la nivelurile cele mai înalte”, a transmis Alfred Bulai în timpul emisiunii de la DC News.

Bulai: Multe tradiţii pe care le credem foarte vechi, inventate de comunişti

"Noi vorbim de tradiţii. Mie îmi place să spun că orice tradiţie a fost cândva o noutate. Ele s-au inventat de-a lungul timpului. În primul rând, multe tradiţii pe care le credem foarte vechi sunt inventate de comunişti. Dacă ne uităm la filmele lui Dimitrie Gusti din perioada interbelică, o să vedem că La Drăguşi, în 1929, primul film sociologic, ăia nu aveau treabă cu dansul, ţopăiau. Eu am făcut interviuri cu bătrâni de acolo şi spuneau că au învăţat totul în perioada comunistă. E un gen de falsificare a istoriei. 

De exemplu, în filmul lui Gusti apare un cojocar, dar e prezentat în sensul că ai senzaţia că acolo e o familie de cojocari, tradiţie din tată în fiu. Am vorbit cu copilul şi nepotul celui din film şi am aflat că acolo erau şase cojocari, iar Gusti l-a filmat pe singurul care nu era de tradiţie. Învăţase cojocăria la Galaţi. El încerca să arate o lume, să o dezvolte... CITEȘTE RESTUL AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel