Data publicării:

Cum elimini toxinele din organism. Alimentul pe care trebuie să-l consumi în fiecare dimineață

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mathieu)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mathieu)

O singură linguriță din acest aliment, luată în fiecare dimineață, te va ajuta să elimini toxinele din organism, și să scapi de stres.

Majoritatea oamenilor sunt conştienţi de beneficiile mierii pentru sănătate, dar urmând instrucţiunile nutriţioniştilor, ne putem bucura pe deplin de o linguriţă în fiecare dimineaţă. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni elimină zahărul alb din dieta lor, popularitatea mierii începe să crească. Specialiştii ne sfătuiesc să o adăugăm în fulgii de ovăz, dar şi la alte preparate sănătoase, scrie Rador.

Mierea este o alternativă ideală la zahăr şi este complet naturală. O linguriţă de miere în fiecare zi este o rutină simplă cu numeroase beneficii pentru organism. Consumul regulat de miere fortifică sistemul imunitar, dar acesta este doar unul dintre numeroasele sale efecte benefice.

Mierea îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi digestia, întăreşte puterea şi ritmul inimii. De asemenea, favorizează regenerarea ţesuturilor, are efect antibacterian, ajută la eliminarea substanţelor toxice din organism şi acţionează împotriva stresului.

Citește și:

Problemă mare cu mierea pe care o mâncăm. Atenție la etichetă! La ce trebuie să fiți precauți

Sorin Susanu, comisar-șef ANPC, a vorbit, în urmă cu ceva timp, despre gestul anumitor producători de a nu trece pe etichetă proporțiile privind proveniența mierii.

"Am văzut o treabă haioasă, un din asta cu nume popular aşa, ziceai "domnule, este un bătrânel simpatic care are şi el trei stupi în spatele casei" şi scria acolo: "miere produsă în ţări UE şi non-UE". Pai, din ţările UE poate este o linguriţă și din ţările non-UE, din China vine restul borcanului. În ce proporții? Cât la sută?", a spus jurnalistul Val Vâlcu.

"Nu este corectă exprimarea. Trebuie să fie clar. Ei cumpără din mai multe zone şi probabil le amestecă. Trebuie precizat", a spus Sorin Susanu, la DCNews TV.

"Să nu mai vorbim că ai a doua producţie de miere din Uniunea Europeană. De ce să aduci miere de la capătul globului?", a punctat Vâlcu.

"Totuşi există numeroşi producători de miere în ţară care au produse de înaltă calitate", a spus Susanu.

"Dar nu intră în supermarketuri", a atras atenția Val Vâlcu.

"Guvernul României, prin instituția noastră, oferă posibilitatea agenţilor economici de consiliere gratuită. Pentru a nu greşi eticheta, ne poate solicita... Cei mici nu au departamente juridice, patronul este şi jurist şi contabil.... Să ne trimită eticheta, să ne întrebe şi noi îi vom da toate informaţiile gratuit, pentru a nu încălca în niciun fel prevederile europene", a spus Sorin Susanu.

România, unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele estimate sunt de aproximativ 1,47 de milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de circa 1 milion de familii de albine, potrivit Agerpres.

Mierea este un produs important pentru România, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale, spunea, anul trecut, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli.

"Sunt două motive pentru care sunt interesat de mierea românească. În primul rând, mierea este importantă pentru România, iar România este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, dar are şi un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale. În al doilea rând, schimbările climatice au efecte serioase asupra mediului, implicit asupra albinelor şi polenizatorilor, iar acest lucru ne preocupă pe toţi", a precizat ambasadorul elveţian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel