De ce a renunțat soprana Ioana Bentoiu la cetățenia română: "Aș fi fost pasibilă de 7 ani de închisoare"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: captura video
FOTO: captura video
Soprana Ioana Bentoiu a spus de ce a fost nevoită să renunțe la cetățenia română, după revenirea în România din Elveția.

Reîntoarsă în România, chiar înainte de Revoluție, Ioana Bentoiu a mărturisit că a fost nevoită să renunțe la cetățenia română.

"Am venit chiar înainte, pentru că m-am măritat acolo în 1985. Măritându-mă, mi-am zis că vreau să pot să mă întorc în România, pentru că pe atunci aveam cetățenie elvețiană automat. Am făcut cerere de renunțare la cetățenia română, pentru că altfel aș fi fost pasibilă de 7 ani de închisoare. Am mai așteptat doi ani și, în septembrie 1987, m-am întors", a mărturisit soprana, în podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

Cine este Ioana Bentoiu

Ioana Bentoiu este o prezență extraordinar de discretă și o artistă cu o nobilă educație intelectuală. Are umor, adoră libertatea și crede că o gândire neîngrădită e calea către o viață demnă. Are un imperativ moral de la care nu se abate: nu s-a mințit niciodată pe sine. A învățat dragostea pentru adevăr din familie, de unde îi vin și adicția pentru istorie și slăbiciunea pentru lumea cărților. S-a autoexilat în Elveția ca să își facă un prenume, pentru că nu a vrut niciodată ca talentul și succesul ei să fie înțelese, în România comunistă, ca fiind datorate părinților ei.

Tatăl ei, un geniu muzical, compozitor și muzicolog, citea Vulgata în latină și a finalizat lucrările neîncheiate ale lui George Enescu, Simfoniile IV și V sau poemul simfonic Isis. Mama ei a făcut-o să gândească, să simtă și să trăiască în franceza în care scria, deseori, poezii pentru sertar. Binecuvântarea vieții ei a fost să fie unica fiică a lui Annie și Pascal Bențoiu.

Viața ei însă stă sub numele de Ioana Bentoiu, soprană și profesoară de canto, un dascăl iubit de generații de elevi care și-au descoperit vocația ascultând-o.

Părinții Ioanei Bentoiu au compus o dragoste ideală, un cuplu al unor intelectuali cu vocații și puteri foarte diferite, dar care au rămas împreună uniți de ceea ce se numește, arareori și cu demnitatea unui basm, ”o iubire pentru o viață”, despre care artista povestește sedusă.

Mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel