Nichita Stănescu s-a aflat printre cei nominalizați pentru Premiul Nobel în Literatură. În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita Stănescu fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis.

Din păcate, poetul a pierdut această șansă. De ce? Aflați în interviul de mai jos pe care vă invităm să-l urmăriți.

"Această scenă a povestit-o Eugen Simion, care a fost coleg cu Nichita Stănescu în liceu și care a scris mereu despre opera lui. Povestea Eugen Simion cum, la un moment dat, la Ambasada Suediei, și în urma demersurilor făcute de Gabriela Melinescu care ajunsese în Suedia urma să aibă loc o întâlnire oficială la nivel foarte înalt cu Nichita Stănescu care era în cărți pentru premiul Nobel. Simion l-a rugat pe Nichita Stănescu să se pregătească, să-și pună o cravată și să vină la această întâlnire foarte importantă.< Bătrâne! Sigur! Cum să nu!>, a spus Nichita. Toți s-au întâlnit. Era și cineva din comitetul Nobel", a spus Daniel Cristea Enache, critic literar, în cadrul emisiunii „De ce citim” cu Flaviu Predescu

Cum s-a terminat întâlnirea puteți afla doar vizionând emisiunea:

Alcoolul avea să revină puternic în viaţa sa şi să îşi pună puternic amprenta pe sănătatea şi fizionomia poetului, iar în august 1981, acesta suferă prima criză hepatică puternică, care se repetă, apoi, periodic, astfel că poetul este spitalizat, în toamnă, la Fundeni.

Debutul lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu a debutat în revista "Tribuna", la 17 martie 1957, cu poeziile "Au fost oameni mulţi...", "La lemne, Pământ!", sub titlul generic "1907". Versurile fuseseră recomandate de Dumitru Micu, asistent universitar şi critic literar. La 21 martie 1957, Nichita Stănescu reuşeşte să publice poemul "1907" în "Gazeta literară", condusă atunci de Zaharia Stancu. Debutează editorial în 1959, în volumul colectiv "Sub semnul revoluţiei: 30 de tineri poeţi", cu o prefaţă de Mihai Gafiţa, iar individual cu "Sensul iubirii", carte apărută în 1960, "primită bine de criticii tineri, care au sentimentul că se întoarce o pagină nouă în poezia românească".

Debutul său târziu, la douăzeci şi şapte de ani, anunţă o nouă generaţie poetică. Faţă de precedentul Nicolae Labiş, care a avut o dublă neşansă: să scrie (şi să publice) într-o istorie imposibilă (anii '50) şi să moară, iarăşi, la o vârstă imposibilă (21 de ani), Nichita Stănescu "are răbdare sau, mai degrabă, timpul are mai multă răbdare cu el: debutează într-un moment mai favorabil, oricum după ce uriaşul val stalinist trecuse şi Europa de Est începuse să se mişte. Poezia este cea dintâi care încearcă să iasă din schemele înţepenite ale realismului socialist". ("Dicţionarul general al literaturii române").

"I se spune din ce în ce mai des Nichita. Un prenume ce devine un nume care indică o personalitate lirică de prim rang, un stil de viaţă şi un limbaj specific". ("Dicţionarul general al literaturii române").

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News