Data publicării:
Cum a fost convins Dincă să mărturisească crimele. Psihologul Dumitran: Ori mor io, ori mori matale
Psihologul criminalist Dorin Dumitran a vorbit despre cazul de la Caracal, despre Dincă, despre modul în care a decurs interogarea, dar și despre cum l-a convins să mărturisească crimele.
Dorin Dumitran, psiholog criminalist, a spus că a avut nevoie de peste 60 de ore de discuții cu Gheorghe Dincă pentru a-l face pe acesta să cedeze, deoarece bărbatul „a fost ca două plăci metalice ruginite", scrie Monitorul Justiției.
Comisarul şef Dorin Dumitran, psiholog criminalist la IGPR, a avut nevoie de peste 60 de ore de audieri şi „lupte" cu Gheorghe Dincă, presupusul criminal din cazul Caracal, pentru a-l face pe acesta să cedeze. Expert în dosare de mare violenţă, Dumitran a spus că Dincă este o persoană rezistentă şi că speră să nu mai aibă astfel de cazuri, precum cel din Caracal, scrie Monitorul Justiției, citează Mediafax.
Declaraţiile specialistului din IGPR au fost oferite în cadrul unui seminar intitulat Psihologia judiciară în procesul penal, organizat de Universul Juridic.
Cazul de la Caracal, o piatră de încercare
"Piatră de încercare a fost acest ultim dosar, cazul Caracal, sper să nu mai am unul similar. Mulţi se întreabă de ce a durat atât de mult „lupta" cu acest individ (Gheorghe Dincă, n. r.). Pentru că nea George (Gheorghe Dincă, n. r.) a fost ca două plăci metalice ruginite, aflate pe fundul Mării Negre, şi prinse cu prezoane extrem de puternice. Ăsta este el", a spus comisarul şef.
Un adevărat duel cu bărbatul de 66 de ani, interogat mai bine de 60 de ore pentru a ceda
"În afară de cele peste 60 de ore de filmări şi audieri şi lupte cu el, în noiembrie a cedat, pentru că i-am zis aşa: ori mor eu, ori mori matale. Domn profesor, că nu se poate. Bre, ori mori matale, ori mor eu. Dar eu nu mor! Bine, domn profesor, asta este. A durat foarte mult, ăsta e materialul uman", a spus psihologul şcolit la FBI.
"Dincă este un tip particular. Mai special, mai minunat"
„Dincă este un tip particular. M-a frapat rezistenţa (lui Dinca, n,r.) şi am plecat de la audieri cu dorinţa de a scoate la lumină întregul adevăr judiciar alături de colegii mei. (...) Sunt o serie de elemente care te conduc la conturarea unei declaraţii sincere şi la o atitudine sinceră dar asta s-a realizat în timp iar frângerea rezistenţei s-a realizat în timp în condiţiile respectăriii deontologiei profesionale", a declarat Dorin Dumitran, ulterior, pentru Digi24.
Dincă i-a dus pe piste false și a plâns la discuţii
„0,01% mărturisesc adevărul din prima şi cred că aş putea pune mai multe zerouri. Este un care pe care, este vorba despre un duel, este vorba despre un duel judiciar care s-a jucat cu cărţile pe faţă. Dar corect şi bărbătesc", a declarat comisarul şef Dorin Dumitran, care a refuzat să îi facă lui Gheorghe Dincă o descriere mai amplă, în condiţiile în care dosarul este în lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News