Cum a făcut Boc exact greșeala de care se temea Preda, în cazul Frunzăverde
Politologul Alfred Bulai consideră că mesajul lansat de Emil Boc după plecarea lui Frunzăverde este unul greșit, inadecvat contextului. Din păcate pentru președintele PDL, el nu a ascultat specialiștii din cadrul propriului partid, care sugeraseră imediat după ”defecțiune” cum să trateze problema. ”Reacția a fost tardivă, după mai bine de 24 de ore de la anunțarea demisiei. Pe un orizont de așteptare ridicat, Boc nu a spus mare lucru. El a lovit în imaginea lui Frunzăverde, fără să își dea seama că astfel afectează imaginea întregului partid. A refuzat să recunoască faptul că are o problemă și să atace cauzele. A folosit versuri din imnul partidului, ușor de ridiculizat în acest context: apa trece, pietrele rămân...Adversarii ar putea spune că e un bolovan, fiindcă n-a plecat, de exemplu. Tema trădării este una adresată strict membrilor de partid, fără rezonanță la marele public, iar acuzațiile la adresa Opoziției, oricum mult mai credibile, nu au niciun efect în gura lui Boc”, a spus Alfred Bulai.
"Frunzăverde a a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pdl-iştilor adevăraţi. Primul este scris chiar în imul PDL : vântul bate, apa trece, pietrele rămân.Un pdl-ist adevărat nu îşi vinde sufletul", declarase Boc la conferința de presă susținută la sediul partidului la 24 de ore după plecarea vicepreședintelui Frunzăverde.
Culmea, un politolog din PDL, respectiv Cristian Preda, susține aceleași idei, ba chiar a făcut-o înainte ca Boc să apară în conferința de la Modrogan.
”Dacă plecarea prim-vicepreședintelui PDL va fi tratată într-o cheie emoțională – adică în termeni de trădare sau ca un gest care trebuie condamnat, iar nu înțeles – vom pierde și mai mult. E nevoie de decență, nu de injurii. Nu sudalma, ci rațiunea învinge”, a scris Cristian Preda pe blogul personal.
Citește și:
Boc: USL strigă că este împotriva traseismului politic. Acum uită ce au promis
Cristian Preda: În PDL, plecarea lui Frunzăverde trebuie înțeleasă, nu condamnată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News