
Povestea succesului lui David Popovici începe la patru ani, atunci când a fost diagnosticat cu scolioză de către medicul pediatru, care le-a recomandat părinţilor să-l ducă la înot pentru a se vindeca. Acum David Popovici are 17 ani și este primul campion mondial al României la înot. El a câştigat medalia de aur la proba de 200 m liber de la Campionatul Mondial de la Budapesta, scrie Ziarul de Iași, citând newsweek.ro.
Totuși, acest drum al succesului a fost destul de lung, cu multe antrenamente. Asta pentru că totul a început când Popovici era doar un micuț copil. Când avea patru ani, la recomandarea medicilor, micuţul David a ajuns la bazinul de la Lia Manoliu unde a fost iniţiat de antrenorii Bogdan Stroe şi Bogdan Manea.
Când a câștigat primul campionat
Nu mai avusese sportivi în familie şi, totuşi, la un moment dat, copil fiind, şi-a dorit să înceapă performanţa. Aşa l-a cunoscut pe antrenorul Adrian Rădulescu, cel care îl pregăteşte şi în prezent. Dar rezultatele nu au venit chiar de la primele competiţii, ci după mult efort și perseverență.
„Primele rezultate au apărut cam la doi ani după ce am început performanţa, adică atunci când aveam nouă ani. Începusem să câştig campionate municipale şi cupe, dar nimic la nivel naţional încă”, povesteşte David.
Primul record național
Apoi, la vârsta 10 ani, a doborât primul record naţional în proba de 50 de metri spate. Era doar începutul. În următorii ani, aveau să urmeze zeci de recorduri naţionale, nul după altul, David Popovici urcând rapid pe culmele succesului.
Sportivul a strălucit la Festivalul Olimpic de Tineret European, organizat la Baku – Azerbaidjan, în 2019, la care a stabilit un nou record al competiţiei în proba de 100 de metri liber, cu timpul de 49,82 secunde, acesta fiind şi cel mai bun timp înregistrat vreodată pe această distanţă de un sportiv de 14 ani. Ulterior a fost remarcat la.Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Prețul succesului
Cine crede însă că performanțele vin ușor, se înșeală. Au preţul lor. Sportul necesită timp, antrenament, determinare și curaj. David Popovici face nouă antrenamente pe săptămână, de câte două ore fiecare. În timpul unui antrenament înoată şase kilometri. Pe lângă asta, mai are și școală, unde se descurcă la fel de bine.
„Stau bine şi cu şcoala, încerc să echilibrez balanţa dintre sport şi lectură, iar până acum mi-a ieşit. Îmi place să îmi petrec timpul liber împreună cu prietenii mei, indiferent ce facem”, spune David zâmbind.
„Nu m-am gândit ce aş vrea să fac pe lângă înot, mi se pare că nu are sens să o fac acum. Este prea devreme, îmi voi face griji pentru asta mai târziu”, a mai spus sportivul
Întrebat dacă sunt necesare anumite condiții pe care un sportiv de performanţă ar trebui să le îndeplinească pentru a reuşi în carieră, David Popovici a spus că nu crede că există așa ceva.
VEZI ȘI: David Popovici, cel mai rapid la seriile de 100 m liber
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Mașina prefectului de Olt, Mario de Mezzo, a ars ca o torță în trafic
- Horoscop 29 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va lua mai puțini bani la salariu. Negocierile tale eșuează!