Cum a arătat ANȘOAUL înainte: 1 m lungime, fălci uriașe și dinți ascuțiți
În zilele noastre, anșoaul este un pește deloc special, folosit de obicei ca topping de pizza sau alte mâncăruri, datorită gustului său.
În zilele noastre, anșoaul este un pește deloc special, folosit de obicei ca topping de pizza sau alte mâncăruri, datorită gustului său, conform Daily Mail. Cu toate acestea, o variație a anșoaului modern care a trăit imediat după dispariția dinozaurilor de acum 66 de milioane de ani arăta complet diferit.
O echipă de cercetători americani a descoperit două specii preistorice de anșoa cu colți uriași și cu un dinte-sabie precum smilodonul care ieșea din maxilarul superior. Oamenii de știință de la Universitatea din Michigan au spus că existența acestui pește prădător cu „un singur dinte masiv" este testamentul „unei evoluții extraordinar de descurcărețe", după extincția care a încheiat Cretacicul.
Analiza a două fosile
Două fosile, găsite în Belgia și Pakistan, au fost analizate cu ajutorul unor scanări de înaltă definiție pentru a dezvălui cât mai multe despre specimen. Metoda non-invazivă a studiat două specii foarte apropiate familiei anșoaului, numite Cleupeidae și Monosmilus chureloide.
Fragmentele capetelor de pește au putut fi observate cu atenție, însă restul corpurilor lor nu au rezistat, astfel nimeni nu poate ști cum arăta trupul acestor pești uriași. Astfel, nu se poate estima decât că Cleupeidae și Monosimilus ajungeau la 50 centimetri, respectiv 1 metru lungime.
Mărimea poate fi doar estimată
Mărimea uriașă a prăduitorilor, comparat cu rudele sale îndepărtate, este un exemplu al diversității spectaculoase care a apărut după dispariția dinozaurilor. Multe specii au dispărut acum 66 de milioane de ani, iar prăduitorii și animalele uriașe au fost cel mai afectate. Astfel, odată cu dispariția lor, alte animale noi au evoluat pentru a exploata spațiile ecologice neocupate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News