Data actualizării:
Data publicării:

Cum a ajuns Monica Macovei ”zeița Justiției”. Gușă, culise cu Băsescu: Traiane, tu pe asta o detești. ”Şefu', asta este pământ de flori! Nu ştie nimic, o omoară ăia mâine”

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Guşă, Vâlcu şi Chirieac au comentat împreună situaţia în care se află în momentul de faţă fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, după ce a fost implicată într-un accident rutier care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui motociclist. În acest context, consultantul politic a dezvăluit, din culise, cum a ajuns Monica Macovei la Justiție. 

Fostul ministru Monica Macovei se află în mijlocul unui scandal, după ce a fost implicată într-un accident rutier ce a avut loc în județul Constanța. În timp ce informațiile pe surse din anchetă spun că aceasta este vinovată pentru producerea accidentului, în urma căruia un motociclist a ajuns în spital, fostul demnitar dezminte zvonul și spune că nu ea este vinovată. Conform surselor din poliție, Monica Macovei nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar, într-o curbă, ar fi intrat pe banda opusă, unde a acroșat un motociclist în vârstă de 56 de ani. Bărbatul are mai multe traumatisme, a fost operat în Constanța, dus la Terapie Intensivă, apoi transferat cu un elicopter în Capitală. 

Explicaţia lui Macovei

Monica Macovei a susținut că mergea pe banda potrivită, nu pe contrasens, susținând că motociclistul a intrat din plin în aripa stângă a maşinii, moment în care au fost declanşate airbag-urile, iar cauciucul din stânga, faţă, s-a spart. ”Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbagurile s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook.

În cadrul emisiunii ”Deferiţi mass-media” s-a dezbătut şi pe marginea acestui eveniment: 

Cozmin Guşă: S-a dat pe surse că Monica Macovei a călcat  linia continuă. Ferească Dumnezeu, toţi suntem şoferi, ni se poate întâmpla oricând. Bă, da' minciuna! Eu am o problemă cu minciuna! Dacă am făcut o prostie, nu mai spun că am fost Ministrul Justiţiei, că am inspirat, că am avut eleve... dar nu mint! Spun da, sunt vinovată, aş vrea să mă prezint la proces, spuneţi-mi cum trebuie să plătesc! Dacă nu-i cu puşcărie foarte bine, dacă e cu suspendare foarte rău... Îmi pare rău, am greşit! Aşa face zeița Justiţiei noastre, pentru că o avem în cârcă de aproape 20 e ani... Doamne... şi nici acum nu uit momentul în care Băsescu mă implora să o impun pe "asta" în votul de la PD ministrul al Justiţiei.

Era spre seară, în decembrie 2004, şi m-a rugat să mă duc până la el să-mi spună ceva. M-am dus și zice: "Avem o treabă grea! Trebuie să stabilim oamenii din Guvern şi la ăştia le e frică. Eu nu eram în Guvern... Uite, astăzi am semnat pentru Renate Weber să fie consilierul meu prezidenţial pe probleme de justiţie şi Monica Macovei la Ministerul Justiţiei”. 

"Traiane, tu p'asta o deteşti!"

Zic: "Traiane, tu p'asta o deteşti!". Pe Monica Macovei o cunoştea pentru că venise cu Alina Mungiu cu lista coaliției pentru Parlament Curat şi când eu am semnat documentele cu ele, a făcut şi el cunoştinţă. Și era îngrozit de Monica Macovei. Nu ştiam eu combinaţiile lui cu Soros şi alte chestii... nimeni nu ştia. A doua zi m-am dus la şedinţă, rugat de preşedinte. Boc n-a vrut să conducă şedinţa, Blaga n-a vrut să conducă şedinţa şi-am condus-o eu. La final toată lumea stătea să voteze cu Monica Macovei. Câţiva oameni din public au caracterizat-o, cum se face în politică, iar, la momentul votului, ca să nu-i fac de de râs pe toţi, n-am mai zis cine este pentru, cine se abţine şi cine e împotrivă, am zis direct: cine e împotrivă? Nu s-a ridicat nicio mână, am validat-o pe Macovei. Asta a fost Scena 1.

”Şefu', asta este pământ de flori! Nu ştie nimic, o omoară ăia mâine”

Scena 2. Am chemat-o pe Macovei la Camera Deputaţilor. I-am zis: Băi, Monica, trebuie să te duci mâine la audieri, am chemat câţiva colegi jurişti să te întrebe ce ştii despre chestiile astea... Am înţeles că te vrea Băsescu, nu-i problemă, noi suntem colegi..." Şi-am lăsat-o cu ăia. Unul dintre ei, nu-i dau numele, vine la mine după un sfert de oră - eram lider de grup- şi-mi spune: ”Şefu', asta este pământ de flori! Nu ştie nimic, o omoară ăia mâine, nu știe dom`ne nimic, proceduri... nimic!". Bine, m-am dus în birou i-am dat pe ăia afară și zic: Băi, Monica, nu mai faci nimic astăzi, îți aduc încă doi și până mâine, la audieri, stai la meditații. Îi zic: Dar tu cum nu știi dom`ne nimica? ”Păi, m-am ocupat cu societatea...”. Bine, au venit ăștia doi, cinci în final, au meditat-o pe Monica Macovei și a doua zi a trecut cumva examenul, nu vă spun cum, la Parlament, și a doua zi a devenit ministru al Justiției, la presiunea lui Traian Băsescu, care în ziua aia m-a sunat de câteva ori să se asigure că avem grijă de Monica Macovei”. 

După ce jurnalistul Val Vâlcu a remarcat că ”învață mai bine decât Cristina Guseth, care n-a trecut examenul”, analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că ”doamna Monica Macovei, așa neștiutoare cum zici că era, a dat o lovitură fundamentală justiției din România care nu s-a mai ridicat până în ziua de astăzi”. 

Ulterior, cei trei au revenit la discuția despre accidentul în care a fost implicată fostul ministru al Justiției. 

”Bă, n-a clipit, n-a interesat-o. Te duceai acolo la spital, stăteai lângă omul ăla, nu te duci acasă și la final vorbești despre omul ăla și minți” a mai spus Cozmin Gușă, în cadrul emisiunii.

Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că Monica Macovei ar fi putut suferi un șoc și e posibil ca ea să creadă că s-a întâmplat așa cum a descris situația.

Pe de altă parte, jurnalistul Val Vâlcu apreciază că nu e corect ca Poliția Română să dea pe surse informații despre accident: la locul accidentului, la modul general, nu găsești doi martori care să spună același lucru, a atras el atenția.

Raportul de cercetare la fața locului, întocmit de Poliție după accidentul din 8 octombrie de la Mangalia, precizează că fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, ”nu a adaptat viteza la condițiile de drum”, a intrat pe contrasens și a lovit motociclistul care ”conducea regulamentar”, conform informațiilor pe surse extrase din anchetă.

Emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel