Culturile agricole, afectate de deficitul de apă din sol
Culturile agricole, atât cele de toamnă cât şi cele de primăvară, sunt afectate de deficitul de apă din sol, spun specialiștii.
Culturile agricole din Harghita, atât cele de toamnă cât şi cele de primăvară, sunt afectate de deficitul de apă din sol, specialiştii în agricultură susţinând că este nevoie de ploi abundente, care să compenseze lipsa de precipitaţii.
Şeful Direcţiei Agricole Harghita, Torok Jeno, a declarat presei că anul 2018 a fost unul extrem de capricios, în care şase luni au fost deficitare din punct de vedere al precipitaţiilor, fapt care a dus la însămânţarea cu dificultate a culturilor de toamnă şi a afectat şi răsărirea plantelor.
"Se poate constata că picăm dintr-o extremă în cealaltă. Anul trecut, aprilie şi mai au fost foarte secetoase, iunie şi iulie excesiv de ploioase, iar august, septembrie, octombrie şi noiembrie tare secetoase. Din această cauză, arăturile pentru însămânţările de toamnă cu grâu, secară, triticale, orz şi orzoaică s-au desfăşurat cu dificultate. Răsărirea a fost neuniformă şi o parte dintre culturi nici nu au răsărit", a explicat Torok Jeno.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News