Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Cultivarea de știri false
Autor: Andrei Marga | Categorie: Politica
Andrei Marga scrie o amplă analiză pentru DCNews despre fake news, cum au apărut, cum se propagă, ce nu ar trebui să se întâmple, dând și exemple despre România.
”Societatea noastră a minciunii”
Când Robert Hettlage și George Șerban au atras atenția asupra extinderii minciunii în viața oamenilor de azi, iar Wolfgang Reinhardt a formulat diagnoza "societatea noastră a minciunii (unsere Lügengesellschaft)", prea puțini au fost sensibili. Părea eseistică obișnuită. Dar, odată cu critica justițiocrației, a "statului ascuns (deep state)" și a celor care le acoperă, de către actualul președinte american, s-a consacrat acuzarea de "facke news (știri false)" și s-a relansat tema falsificării.
Extinderea știrilor false
Azi, știrile false se extind. Mai mulți oameni se preocupă de cultivarea lor și chiar și mai mulți nu se mai obosesc să judece informațiile cu capul propriu. Ei iau fără precauție ceea ce se distribuie prin media (televiziuni, presă scrisă, comunicațiile on line etc.) ca fapte. "Lumea spune că...", „s-a spus că...", „la televizor am auzit că...", trec drept justificare. Cei care au anticipat cândva situația în care faptele vor fi înlocuite cu mediatizarea, iar manipulările vor umple spațiul public, nu au anticipat că până și bariera ultimă, a onoarei personale, va ceda.
”Ofensiva falsificării”
Nu fac aici teoria societății, nici a adevărului și nici a mass media. Observ doar ofensiva falsificării. Desigur, ar fi greșit ca toate criticile față de persoane, instituții, țări să fie socotite știri false, căci merită critică din plin foarte multe din jurul nostru. Sau ca fiecare jurnalist să fie suspectat! Dar este nerealist să nu constatăm campanii orchestrate de distribuire de știri false ce asaltează opinia publică acum.
Trei exemple
Să luăm doar trei exemple din preajma noastră.
Primul este acela că se încearcă și în România o dezvoltare în societate pe trei axe – mărirea salariilor și pensiilor și punerea în mișcare a consumului intern, ca motor al economiei, normalizarea justiției și luarea sub control a resurselor naționale. Orice țară matură – de la Franța și Germania, la China și SUA, la Chile și Polonia, dacă vrem – le-ar sublinia dacă ar mai fi nevoie. Cei mai mari economiști de astăzi, de la Krugman și Stieglitz, la James Gallbraith, Atkinson, Piketty, le justifică. Pentru această încercare României i se aduc, însă, acuzații de revenire la perioade sumbre de autarhie și autoritarism, de orice.
Al doilea exemplu ține de faptul că în România s-a luat în sfârșit act de abuzurile, corupția și proasta calitate din justiție, cauzate de „protocoale" de „cooperare" judecători, procurori, servicii secrete, unice în Europa, de numirile unipersonale de procurori și judecători și, desigur, de slaba cultură a dreptului. Nu s-a putut indica nici un articol precis de încălcare a „statului de drept" din operațiunea de normalizare a justiției desfășurată până acum, dar unii exprimă neapărat o „îngrijorare" ipocrită și fără probe.
Al treilea exemplu se referă la faptul că România este singura țară din Europa în care reprezentanți proprii spun că „țara este nepregătită", încurajează forțe răzlețe la a răsturna ordinea legală și, peste toate, stimulează în exterior opinii negative cu orice preț. Doar din România au fost strecurați în secretariate și redacții influente din lume, până și la UE sau CEDO, persoane șterse, dar gata să lucreze la împiedicarea redării curate a faptelor și la manipularea opiniei, a căror acțiune se și vede de bună vreme.
Amatorismul a invadat instituții
Oricând poți să ai o părere sau alta. Opinia mea este că, în general, în România este de lucrat cu mai multă pricepere – mai ales că apele amatorismului au inundat deja până și vârful statului și al multor instituții. Rămânem responsabili, însă, spunând că acum argumentele sunt de partea celor care promovează dezvoltarea pe cele trei axe pe care le-am menționat. Mai ales că rivalii lor, de sus până jos, nu numai că nu au, din nefericire, vreo propunere alternativă, dar nu înțeleg decât lamentabila „să se dea jos ei, ca să venim noi" și recurg, cum se poate exemplifica ușor, la orice falsificare pentru a-și atinge ținta.
Cum a fost scrisă o știre falsă
Desigur, știri false sunt la tot pasul. Am avut percepția concretă a acestora. Amintesc aici doar două situații.
Ca rector am fost confruntat cu un atac asupra universității clujene, pentru că aceasta nu se lăsa dezmembrată, din partea unei publicații pe care am frecventat-o admirativ și înainte de 1989 și după - „Frankfurter Allgemeine Zeitung". Când prorectorul german al UBB a reacționat cu o scrisoare către redactorul-șef al publicației, FAZ a publicat, la rubrica „opinii ale cititorilor", textul colegului meu, ciuntit însă de partea esențială. L-am consultat atunci pe un profesor austriac cu care eram alături într-un consiliu internațional. Acesta mi-a spus că îl știe pe jurnalistul care a atacat și că acesta i-a mărturisit că, la un moment dat, a fost chemat la casa Otto de Habsburg și i s-a pus în față un pachet de hârtii. După care i s-a spus: „aceasta trebuie scris!". Nu conta că realitățile erau departe și că datele erau false!
Altădată, ca ministru de externe, am participat la o reuniune a Consiliului European, la Bruxelles. Înainte de începerea reuniunii, am făcut o largă informare a presei din România, în bună parte televizată, asupra agendei reuniunii și a punctelor de vedere ale delegației noastre. Faptul nu a împiedicat o domnișoară din București, pe care nu am întâlnit-o vreodată, să trimită o notă la „The Economist", cum că nu aș fi fost în stare să prezint agenda reuniunii. După ce tocmai o făcusem! Precaută, totuși, renumita publicație a pus nota pe site și a retras-o la scurt timp. Dar falsificarea era falsificare!
Fake news despre Ion Iliescu
Frecvența știrilor false este atât de mare încât inventarul este anevoios. Destul să amintim, la noi, dintre exemplele mai recente, textul din "Le Figaro", care a intercalat într-o discuție cu un lider national fragmente care nu existau, după ce discuția fusese reformulată abuziv ca interviu. Sau convertirea afirmației președintelui Comisiei Europene, că "unii sunt preocupați că România nu ar înțelege..." în afirmația "Juncker a spus că România nu înțelege ce are de făcut" ca deținătoare a președinției rotative a Uniunii Europene.
Veritabilă industrie de suport al unor acțiuni
Dar oricâte exemple s-ar da, apar întrebări în cascadă.
De ce sporește cantitatea de știri false? Răspunsul este că în lumea globalizată instituțiile media au căpătat ascendentul. Ești mediatizat ca actor în orice, deci exiști! Altfel, nu poți conta. Pe de altă parte, piața a subordonat mediatizarea, încât chestiunea adevărului știrilor se pune tot mai rar. Pe de altă parte, știrile false sunt cultivate ca veritabilă „industrie" de suport al multor acțiuni.
Probleme dificile ridică pregătirea jurnalistică. În multe locuri, ea nu mai este pe măsura importanței profesiei. Și la noi, la facultățile de profil profesorii de regulă nu au practică în jurnalistică, iar studenții învață tehnici mărunte, dar nu capătă o imagine a societății, cu responsabilitățile civice și etice ce le incumbă.
De ce România este acum victimă a știrilor false în spațiul internațional? După părerea mea, sunt patru cauze majore ce se împletesc variat în situații concrete.
Publicațiile internaționale, fără corespondenți în București
Prima este aceea că marile publicații internaționale nu mai trimit corespondenți permanenți la București, cum au avut odinioară. Se apelează la indigeni, de obicei dintre cei care nu sunt destul formați pentru marea jurnalistică. Pe de altă parte, în mod fatal, aceștia reprezintă interese partizane ale locului. De aceea, de prea mulți ani nici nu a apărut vreo analiză profesionistă și echilibrată a situației din România într-o publicație internațională. În schimb, este plin de articole de tip denunț sau reclamă, care nu sunt decât răfuieli și târguri meschine, mai nou, de articole de punere bine în afară pentru a conta înăuntru.
Guvernul, fără serviciu de presă
A doua cauză ține de faptul că guvernul nu s-a dotat cu un serviciu de presă care să asigure informarea publicului larg, în țară și în afară, cu privire la decizii și să reacționeze la știrile false. Se speră că oamenii nu vor ceda manipulărilor. Speranța este realistă o vreme, dar tot mai puțini oameni rezistă bombardamentului continuu cu știri false.
Cetățenii, ținta serviciilor secrete
A treia cauză este continuitatea specializării postbelice pe diversiune. Se observă bine și astăzi că serviciile secrete din România, în loc să se ocupe de subminarea intereselor de stat – prin exploatare frauduloasă a resurselor, sustragerea de la impozitare, coruperea regulilor etc. – se ocupă de viața lui cutare sau cutare. Proprii cetățeni sunt iarăși ținta. În definitiv, de ce nu se interesează serviciile din România actuală de o democrație meritocratică – care este sursa veritabilă a coeziunii interne și siguranței statului?
Nivelul intelectualilor
În sfârșit, a patra cauză este nivelul celor care se dau drept „elita" intelectuală. Cei mai mulți sunt „acoperiții" serviciilor sau nulități pe care serviciile le preferă unor personalități cu concepție. Ei nu au, la drept vorbind, nici operă proprie și nici opinii măcar cetățenești. Dar contribuie la împiedicarea unei coagulări a opiniei civice și etice, distribuind falsuri sau întreținând pasivitatea. De aceea, România are și acum cea mai slabă reacție morală și civică a „elitei" la evenimente. Desigur, unii inși ies în stradă la ordonanța 13/2018, dar nu observă că acțiunea lor este departe de libertățile și drepturile democratice și, cu atât mai mult, de creștinism.
Din păcate, tema adevărului a slăbit în cultura timpului nostru. Adevărul drept corespondență a propozițiilor cu stările de fapt (Aristotel) pare depășit, adevărul drept coerență logică a propozițiilor (Kant) pare formal, adevărul legat de înaintarea rațiunii în istorie (Hegel) pare riscant, adevărul obținut în comunicări nedistorsionate (Habermas) pare idealizare. Dar dacă aceste conceperi răspândite ale adevărului stârnesc rezerve, trebuie acceptată falsificarea?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
