Culisele rotativei guvernamentale. Ce s-a decis până acum și ce urmează: Își dă Nicolae Ciucă demisia vineri? Cât va dura interimatul
Iată ultimele informații din PNL.
Își dă premierul Nicolae Ciucă demisia vineri? Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a răspuns la Euronews: ”Aceste decizii extrem de importante privesc toate cele trei partide ale coaliției, așa că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă le vom stabili împreună. Mai mult decât atat, prioritar în momentul de față este să rezolvăm problemele cele mai importante ale românilor. În prezent, sunt bine, am suspendat orice fel de discuții legate de funcții, legate de ministere, am decis, evident, diminuarea lor și a numărului de secretari de stat. Discuțiile pe care le continuăm în momentul de față privesc programul de guvernare și probleme curente. Calendarul depinde de aceste discuții, care se vor finaliza, credem noi, într-un timp foarte scurt, e posibil să fie vineri, dar vrem sa fim corecți și să ne respectăm angajamentele înainte de a face următorul pas. Tranziția poate fi una rapidă, este absolut necesară, e un angajament pe care l-am luat nu numai în fața coaliției, dar și în fata oamenilor și există în momentul de față discuții, evident serioase, la problema rezolvării”.
Liberalul a mai lămurit că după depunerea mandatului urmează ”o perioadă de interimat” până la învestirea noului Guvern.
Sindicaliștii din educație spun că greva poate dura câteva săptămâni. ”Vă pot asigura că vom găsi soluții, nu să lăsăm problemele românilor nerezolvate, nu am guvernat cu ochii la sondaje nici până acum, vom fi orientați către soluții. Noi ne dorim ca situația din Educație să se rezolve cât mai rapid și cât mai eficient posibil, astfel încât o situație ca cea descrisă de dvs. să fie evitată” spune Ionuț Stroe.
Cât despre perioada de interimat a lui Nicolae Ciucă, posibil de 5 săptămâni, purtător de cuvânt al PNL a spus că ”noi ne dorim ca această perioadă să fie cât mai scurtă, reperul la care ne raportăm este votul din Parlament pentru un nou prim-ministru. Este o procedura constituțională, reglementată, care indiferent de voința unora sau altora rezultă din Lege. Interimatul va fi până la votarea noului prim-ministru”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News