Data publicării:
Cui rămâne averea istoricului Neagu Djuvara
Istoricul Neagu Djuvara a decedat joi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din București. În urmă cu un an de zile, Djuvara a declarat că linia sa succesorală este urmată de fiica, nepoata și strănepoatele sale.
Neagu Djuvara a fost căsătorit o singură dată, deși a trăit mai multe povești de dragoste. S-a căsătorit cu France la doi ani după ce s-au cunoscut, iar mai apoi s-au despărțit, după ce aceasta l-a înșelat. Cei doi au o fiică, care la rândul ei are tot o fată.
„Am o fată, care are o fată, care are fete… Am o succesiune feminină în spatele meu. Numai femei în jurul meu”, declara cu un an în urmă într-un interviu, regretatul istoric.
Neagu Djuvara, pensie derizorie
Istoricul s-a declarat un caz fericit, pentru faptul că poate trăi din cărți. Cărțile sale, publicate în mare parte la editura Humanitas, l-au ajutat să-și asigure un trai confortabil și să primească sume generoase din drepturile de autor.
Altfel, cu pensia derizorie pe care o primea de la statul român, cu toate că a fost cadru militar participant la război, nu și-ar fi putut sigura nici măcar traiul minim.
Își dorea să moară pe un vapor
„Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să îmi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii″, spunea marele istoric şi filosof Neagu Djuvara.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News