Un proverb englezesc spune să nu repari ceva ce funcționează. If it works, don’t fix it. Fiindcă a doua republică a cam luat-o razna, atacurile la adresa monarhiei constituționale au devenit tot mai apăsate. Cu argumente și limbaj la nivelul anilor 90, când se înregistrau încă replici ale cutremurului ce a distrus primul sistem republican, de inspirație sovietică, iar Puterea postcomunistă suferea din cauza lipsei de legitimitate și credibilitate. Atunci când lucrurile au mers mai bine, guvernanții nu s-au mai temut de Rege sau de Familia Sa. Ba chiar le-au cerut ajutorul, pe lângă Casele Regale din Uniunea Europeană, în campania pentru integrare.

Este posibil ca mulți dintre cei care cred că mergem într-o direcție greșită (90-95 la sută, în funcție de sondaje) să treacă de la persoanele vinovate la sistem și, astfel, să accepte ideea unui alt mod de guvernare. Nu mă îndoiesc că Traian Băsescu și cei din jurul său vor încerca să se prezinte ca exponenți ai schimbării, dar nu se știe câți vor mai crede asta și ce ar mai putea să propună.

Înainte de criza economică și de criza de credibilitate a președintelui, sondajele arătau că 14-16 la sută dintre români ar dori să schimbe republica pentru o monarhie constituțională. Să admitem că procentul nu a crescut foarte mult (deși există destule argumente în favoarea unei deschideri în acest sens). Totuși, segmentul respectiv a devenit dintr-un curent marginal, unul suficient de bine reprezentat ca să propună o alternativă. Un regim autoritar, încheiat printr-un tsunami social, fie din cauza polarizării, fie a prăbușirii economice, ar însemna al doilea eșec succesiv al republicii, deci se va putea pune problema monarhiei.

Este posibil ca Marile Puteri să ia în calcul și varianta unei monarhii, în caz că trebuie să repare democrația la frontiera Europei, dar de ce să îl pregătească pentru asta pe prințul Charles? Există o dinastie de România, recunoscută de toate Casele Regale europene și înrudită cu majoritatea acestora, inclusiv cu Casa de Windsor. Un monarh constituțional nu deține în proprietate statul, ca să spui că, îndrăgostit de Transilvania, Charles vine s-o anexeze, cum a făcut Wilhelm Cuceritorul cu Anglia. De ce să renunțe la tronul Marii Britanii pentru o aventură la marginea hărții?

Un interes, totuși, ar putea avea. Povestea cu transmiterea succesiunii, din două în două generații, nu prea ține. Așa, dacă Elisabeta a II-a domnește încă 18 de ani, de ce să nu-i lase tronul direct fiului/fiicei lui Kate? Chiar dacă nu trebuie să câștige alegeri, monarhia depinde de contractul social cu poporul. Iar Charles este cam nepopular, după povestea cu Diana și Camilla. Iată de ce s-a implicat în tot felul de proiecte umanitare sau de ce luptă împotriva încălzirii globale. Vlad, alias Dracula, este mult mai cunoscut în rândul tinerilor decât ghețarii din Laponia, iar un urmaș al acestuia ar da extrem de cool, pe Facebook. Poate că există și alt interes, pe lângă cel sentimental, în descoperirea rădăcinilor transilvane ale lui Charles. Dar, dacă există, cu siguranță nu e legat de tronul României, ci de acela al Marii Britanii.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News