Ministerul Transporturilor, memorandum cu DP World. Cuc: Garanţia colaborării în proiecte strategice în România
Emiratele Arabe Unite reprezintă principalul partener comercial al României în zona Golfului, iar Memorandumul de înţelegere între compania DP World şi Ministerul Transporturilor este garanţia colaborării în proiecte strategice în România, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, duminică seara, la Palatul Victoria.
"Prezenţa dumneavoastră în România este esenţială pentru a dezvolta şi a pune în aplicare investiţii de o importanţă majoră pe teritoriul ţării noastre. Memorandumul de înţelegere între compania DP World şi Ministerul Transporturilor este garanţia colaborării în proiecte strategice în România. Relaţia cu DP World a început încă din 2004, iar în 2011 a fost consolidată prin semnarea la Dubai a unui protocol de colaborare între Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi DP World din Emiratele Arabe Unite. În baza acestui document cele două părţi au promovat şi promovează dezvoltarea cooperării în domeniul transporturilor maritime şi al infrastructurii portuare", a subliniat ministrul Transporturilor.
Potrivit acestuia, la începutul anului 2019, Constanţa South Container Terminal SRL, în care DP World este acţionar unic, a prelungit până în anul 2049 contractul său de închiriere în portul Constanţa, primul port situat în afara Orientului Mijlociu în care DP World şi-a extins astfel operaţiunile.
Dinamizare a colaborării
"Evenimentul de astăzi reprezintă o dinamizare a colaborării noastre. Oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite vor avea noi şi noi oportunităţi de afaceri în România. Sunt convins că nu departe de această zi importantă ne vom întâlni pentru a semna în baza acestui memorandum noi contracte care vor însemna atât afaceri durabile pentru oamenii de afaceri emiratezi, dar şi noi locuri de muncă şi şanse de dezvoltare pentru România. Prin semnarea astăzi la Bucureşti a acestui memorandum ne manifestăm aprecierea faţă de activitatea DP World în Portul Constanţa şi dorinţa de a continua dezvoltarea acestei colaborări pe toate modurile de transport", a mai precizat Răzvan Cuc.
El a arătat, de asemenea, că dinamizarea dimensiunii economice şi comerciale a relaţiilor biletarale cu statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului constituie un obiectiv specific important al Guvernului României inclusiv în programul de guvernare 2017 - 2020.
Vezi şi: Gaz Metan Mediaş - Dinamo, rezultat final în play-out
Loto. Loto 6/49, numerele câștigătoare de duminică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News