Cu legea minorităţilor naţionale, ucrainenii și-au făcut rău singuri. Cine ar trebui, până una alta, să ajute comunitatea românească din Ucraina
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres
Când au adoptat legea minorităţilor naţionale, ucrainenii și-au făcut rău singuri. Legea afectează negativ nu doar comunitatea românească, ci și direct pe ucraineni.

De ce? A explicat ziaristul Val Vâlcu la Antena 3 CNN.

„Măsura are efect negativ și pentru Ucraina pentru că acolo au o minoritate rusofonă puternică pe care o ostilizează. Alimentează ostilitatea celor din zona de Est. Este o măsură care nu face bine nimănui”, a zis jurnalistul Val Vâlcu.

Și deși România are, în afara granițelor, încă o Românie, nu există un Minister al Românilor de Pretutindeni care ar putea avea grijă mult mai mare de comunitatea românească din Ucraina. Pentru că, înainte să o facă ucrainenii, noi ar trebui să ajutăm comunitatea românilor de acolo.

„Dar ce putem face noi? Am putea să sprijinim mai mult comunitățile românești din Ucraina. De exemplu, avem un Minister al Familiei, deși existau deja Ministerul Muncii sau al Sănătății care puteau prelua și atribuțiile acestuia, dar nu avem un Minister al Românilor de Pretutindeni. Nu mai vorbim de finanțare... Să nu uităm ce face Viktor Orban în România... Are echipă de fotbal în Transilvania, sponsorizează echipe de fotbal, școli, fermieri, universități etc”, a mai zis jurnalistul Val Vâlcu la Antena 3 CNN, în emisiunea Cătălinei Porumbel.

VEZI ȘI: Eugen Tomac califică revoltător faptul că Ucraina refuză comunităţii româneşti dreptul de a se instrui în limba română

Europarlamentarul Eugen Tomac califică revoltător faptul că Ucraina refuză comunităţii româneşti dreptul de a se instrui în limba română şi cere preşedintelui Klaus Iohannis să-i explice omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că atât minoritatea ucraineană, cât şi refugiaţii de război primesc în prezent educaţie în limba ucraineană în România, iar statul ucrainean are obligaţia să facă acelaşi lucru.

„Ucraina a moştenit de la URSS o comunitate de aproape un milion de vorbitori de limba română. A refuza acestei comunităţi, care astăzi luptă, cot la cot cu ceilalţi cetăţeni ucraineni, dreptul de a se instrui în limba română este o eroare. Şi este revoltătoare. Preşedintele Iohannis, care provine la rându-i din sânul unei minorităţi naţionale are obligaţia, în numele statului român, să acţioneze imediat şi să-i explice lui Zelenski că atât minoritatea ucraineană, cât şi refugiaţii de război primesc în prezent educaţie în limba ucraineană în România. Iar statul ucrainean are obligaţia să facă acelaşi lucru, scrie europarlamentarul român (Partidul Mişcarea Populară) vineri într-o postare pe Facebook, cu titlul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.

„Atât timp cât ucrainenii condamnă procesul sovietic de deznaţionalizare şi rusificare forţată, au obligaţia să nu uite că şi românii au fost deznaţionalizaţi, deportaţi şi asimilaţi. Această politică trebuie să înceteze odată cu ieşirea de sub influenţa Moscovei. Kievul trebuie să înţeleagă: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!, a mai zis europarlamentarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel