Cu două zile înainte de referendum, PDL Constanţa strigă: FRAUDĂ
Partidul Democrat – Liberal organizaţia judeţeană Constanţa a emis joi un comunicat de presă, citat de site-ul Constanteanul, prin care setrage un semnal de alarmă cu privire la posibila fraudare a referendumului împotriva desfiinţării judeţului Constanţa, programat a se desfaşura duminică, 6 noiembrie 2011.
autor: Adrian Stroescu
„În ultimele două zile, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal în Birourile Electorale ale Secţiilor de Votare au întâmpinat serioase probleme în procesul de comunicare a calitaţii de reprezentant al PDL în secţiile de votare de pe teritoriul judeţului Constanţa. Astfel, mai mulţi preşedinţi ai secţiilor de votare fie nu au fost de găsit, fie au refuzat să primească delegaţiile reprezentanţilor PDL sau au evitat constituirea şectiilor de votare în cursul zilei de miercuri”, se arată în comunicatul PDL Constanţa.
Democrat-liberalii au subliniat faptul că absenţa reprezentanţilor PDL lasă „drumul deschis către fraudarea alegerilor de către reprezentanţii USL”
Partidului Democrat Liberal vrea să depună plangeri penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 3/2000.
Reamintim că duminică, 6 noiembrie, constanţenii sunt chemaţi la referendum. Locuitorii de la malul Mării ar urma să răspundă la o singură întrebare: "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Constanţa?"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News