Cu ce a plecat Dacian Cioloș din Palatul Victoria. Dezvăluire despre calul primit cadou
Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat, a dezvăluit cu ce cadouri a plecat de la Palatul Victoria.
”Au fost mai mult cărți pe care le-am primit în acea perioadă, în rest, nu prea am ținut cadouri, au mai fost câteva cadouri cu care am plecat pe care le-am donat pentru tot felul de licitații, pentru strângere de fonduri.” a spus Dacian Cioloș, la Digi24.
Fostul premier tehnocrat a vorbit, printre altele, despre o șa: ”O primisem în Mongolia când am fost la un summit UE - Asia, organizat de Mongolia. Președintele mongol a dat fiecărui șef de stat sau de Guvern prezent acolo cadou un cal cu o șa. A trebuit să botezăm caii respectivi într-o ceremonie - știți că mongolii sunt crescători de cai renumiți. Pe mine mă bătea și gândul să aduc calul acasă, era foarte frumos, dintr-o rasă tradițională din Mongolia, am botezat-o Dochia, era o iapă. Am discutat cu președintele Autorității Veterinare, pentru că voiam să-l aduc și să-l donez, să meargă la o herghelie de la noi, dar când am aflat cât ar costa transportul cu toate procedurile, am renunțat. Țin minte că și soția a insistat atunci să rămână acolo, pentru a nu-l desprinde de locul unde a crescut”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News