Emisiunea a debutat în 17 ianuarie și are o durată de 10 minute. Ea poate fi urmărită pe paginile de Facebook, YouTube și DC NewsTV.
„De la Biblioteca pentru toți, acum la Cultura pentru toți, servindu-ne de noile tehnologii, încercăm să venim cu valorile literare, artistice, culturale, către această conștiință colectivă, către acest public larg care, în opinia noastră, are atât de mare nevoie de niște repere culturale și intelectuale și cred că este un semn bun că începem cu Eminescu și începem foarte aproape de Ziua Culturii Naționale, de 15 ianuarie, și cred că începem sub cele mai frumoase auspicii. Încă o dată mulțumiri DC News pentru că este alături de noi în această întreprindere culturală și ne ajută să propagăm și să difuzăm cultura românească și cultura europeană autentică”, a subliniat Daniel Cristea-Enache
De ce Eminescu
„Cât se va vorbi în românește, cât va exista un popor care va folosi această limbă de comunicare și de expresie, limba română, se va vorbi și despre Eminescu și despre poezia lui Eminescu, este un scriitor care a câștigat demult pariul cu timpul, încă din epoca lui și care, prin valoarea artistică excepțională a poeziei sale transgresează epoca istorică în care a trăit omul Eminescu”, a adăugat criticul literar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce vin cetățeni din SUA și Europa să muncească în România. Chestorul Liviu Bute: ”Trebuie să o spun și eu, pentru că tot s-au vehiculat aceste informații”
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria
- Trecerea de pietoni care se ridică dacă depășești viteza. Titi Aur: Îți sar dinții, dar parcă s-a mers puțin prea departe / video
- BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Cum am ajuns să spunem "mulțumesc" în limba română. Originile cuvântului: O poveste cu două laturi
- Patru bărci de mare viteză au intrat direct într-o colonie de pelicani din Delta Dunării / video
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- Săptămâna 13- 19 mai este atât de frumoasă pentru o zodie: E cu multă iubire