Cu cât a crescut averea lui Băsescu în 2012, potrivit declarației de avere
Președintele Traian Băsescu a publicat declarația sa de avere pentru anul 2012. Față de anul 2011, șeful statului a reușit să economisească aproximativ 20.000 de lei și să își mai cumpere un autoturism.
[caption id="attachment_341115" align="alignleft" width="310"] foto: ghimpele.ro[/caption]Președintele nu a vândut și nici nu a achiziționat vreun imobil pe parcursul anului precedent. El deține două apartamente: unul de 370 m² în București, în strada Mihăileanu, cu garajul aferent și o cotă indiviză din terenul din jurul imobilului și unul de 46,9 m² în Constanța, moștenire de la părinți.
La capitolul autoturisme, pe lângă o Dacia Duster, cumpărată în 2010, Traian Băsescu și-a cumpărat, în 2012, un Ford B Max produs la Craiova, achitat cu ordin de plată din iunie 2012 de către Ioana Băsescu.
Mai mulți bani pentru șeful statului
Traian şi Maria Băsescu deţin bijuterii de circa 20.000 €, ceasuri de 35.000 € şi tablouri 17.000 €. Familia Băsescu are deschise şapte conturi bancare, potrivit rtv.net. Trei sunt în dolari şi conţin sumele de 45.600, 36.600 şi 5.900. Al patrulea cont cuprinde 30.500 €. Doar cele trei conturi în lei prezintă modificări mai consistente faţă de precedenta declaraţie de avere, având acum cu 20.000 de lei mai mult. Astfel, unul are 335.000, al doilea 82.700, iar al treilea 118.000 lei.
Explicaţie pentru creşterea economiilor poate fi şi creşterea veniturilor, ce a avut loc pentru fiecare bugetar. Dacă în 2011, indemnizaţia lui Traian Băsescu a totalizat 70.300 lei, în 2012 s-a ajuns la 73.000 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News