CTP, despre Băsescu: Nu-l interesează ARD. E vanitos
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a apreciat la Rtv, că, în discursul său de marți, președintele Traian Băsescu a vrut să demonstreze că ”are potențial, e valoros și noi nu-l merităm.” El a precizat că șeful statului nu face declarații pentru a susține ARD, ci o face numai din vanitate.
”Europa va fi mereu un domeniul cețos pentru electorat. Alianța România Dreaptă nu poate convinge electoratul. Nici pe dl. Băsescu nu-l interesează ARD. E o ipoteză că ar face declarații pentru ARD. Comportamentul său e îndreptat spre sine și vanitatea sa. Vrea să demonstreze că e cel mai potent, cel mai devreme acasă. Nici măcar nu este interesant să mai toarne ceva voturi în urnă pentru PDL,” comentează Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul a adăugat că șeful statului ”e incapabil să simtă vreo îndoială,” iar prin discursul de marți ”a vrut să ne comunice că are potențial maxim, că e valoros și noi nu-l merităm.” El a adăugat că lui Traian Băsescu nu i-a rămas decât un singur partid pe care să se sprijine, și anume Partidul Popular European.
Potrivit editorialistului, nici declarațiile premierului Victor Ponta din plenul celor două Camere nu au fost în interesul național, ci s-au îndreptat ”spre beneficiul electoral al USL.” ”Anunțul lui Victor Ponta privind posibila recurgere la dreptul de veto este îndreptat spre beneficiul electoral al USL, al Guvernului și al lui Ponta, nu al României. Nu câștigă nimic țara după un asemenea anunț. Din 'veto' se dorește 'vot.' Vrea să facă 'veto'-ul 'vot.' Băsescu se duce acolo să-i asigure pe români că el e cel care negociază. Nimeni din țara asta nu poate să negocieze decât el,” a mai declarat Cristian Tudor Popescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News