Data publicării:
CT Popescu, acid: Ponta și Băsescu, preocupați de dare la gioale politică reciprocă
Editorialistul publicației "Gândul", Cristian Tudor Popescu, a comentat, la Digi 24, amânarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov la Ministerul Bugetului, susținând că atât președintele Traian Băsescu, cât și premierul Victor Ponta sunt preocupați "de dare la gioale politică reciprocă, nu de interesul României".
„Rezultă două lucruri din această întâmplare. România nu are nevoie de un ministru al Bugetului, poate să funcționeze foarte bine și fără acest personaj în scaunul respectiv, pentru că domnul Ponta n-a catadicsit să vină la Cotroceni, așa cum era firesc, pentru, așa cum era firesc, a participa la ceremonia de învestire a ministrului său, pe care l-a propus. Acolo are loc o validare cu un anume protocol în fața națiunii, televizată. (...) Lipsa premierului nu face decât să invalideze într-un fel în ochii populației această numire pe care însuși a numit-o. Pe de altă parte, Traian Băsescu ar fi putut să facă această ceremonie fără Victor Ponta. Nu e obligatorie, din câte știu, prezența premierului acolo, în ideea că este nevoie de un ministru al Bugetului. Din aceste două comportamente rezultă că bugetul României poate să meargă de unul singur", a spus Cristian Tudor Popescu.
Un alt aspect, „cel mai important, grav și penibil" în opinia jurnalistului, care rezultă din amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a domnului Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget este că „Suntem din nou o țară de clovni politici în ochii țărilor serioase, în ochii cancelariilor serioase ale UE, pentru că e posibilă o astfel de situație de comedie jalnică", a mai declarat Cristian Tudor Popescu.
Citește și Chirieac, despre ultimul scandal Ponta-Băsescu: Sunt șicane de doi lei
Cristian Tudor Popescu a mai spus că premierul Victor Ponta putea să-l delege pe vicepremierul Gabriel Oprea sau pe Liviu Dragnea.
„Nu cred că domnul Băsescu ar fi putut să obiecteze dacă vicepremierul era prezent acolo, delegat de premier. De ce n-a făcut asta?", a menționat el.
„Deocamdată Gabriel Oprea n-a fost acolo, iar Traian Băsescu putea să țină această ceremonie chiar motivând lucrul acesta, spunând chiar dacă premierul nu este aici, e mai important ca bugetul României să aibă o persoană responsabilă, nu ne putem permite astfel de goluri în funcționarea instituției. Dar ambii sunt preocupați de această obstrucționare, dare la gioale politică reciprocă și niciunul de interesul Guvernului și al României", a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
Președintele Traian Băsescu a decis, miecuri seară, să amâne ceremonia de depunere a jurământului de investitură a viitorului ministru al Bugetului, Darius-Bogdan Vâlcov, din cauză că premierul Victor Ponta nu a putut participa la ceremonie, întrucât lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News