CSM reacţionează la atacul lui Băsescu: Nu admitem să fie înfieraţi judecătorii
Preşedintele CSM, Florica Bejinaru, a declarat, miercuri, că declarațiile președintelui în care acesta a identificat sistemul judiciar drept cauză a problemelor societății reprezintă un atac fără precedent la adresa judecătorilor.
Afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu induc populaţiei sentimentul de neîncredere în justiţie în întreg corpul magistraţilor, inclusiv în Consiliul Superior al Magistraturii, a subliniat Bejinaru.'Este de neacceptat modalitatea prin care preşedintele României, în baza rolului conferit de Constituţie de a «veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice» culpabilizează magistraţi şi CSM. Exprimări de gravitatea celor folosite de preşedintele ţării duc la discreditarea inadmisibilă într-un stat de drept a rolului puterii judecătoreşti dar şi a CSM, «garantul independenţei justiţiei», atribute constituţionale pe care statul le-a câştigat în contextul asumării de către România a unei democraţii de tip european", a spus Florica Bejinaru.
Preşedintele CSM a arătat că, miercuri, în urma declaraţiilor publice ale şefului statului, judecătorii şi procurorii, membrii aleşi ai CSM s-au întrunit şi au analizat afirmaţiile făcute. Astfel, CSM a luat decizia de a face o declaraţie de presă.
Florica Bejinaru a indicat Recomandarea nr. 12 din 17 noiembrie 2010 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei care consemnează: "Dacă sunt comentate deciziile judecătoreşti, Executivul şi Legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţai lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care-şi manifestă intenţia de formula o cale de atac".
"Raportat la această recomandare şi la principiile constituţionale care guvernează buna funcţionare a statului de drept, CSM respinge categoric afirmaţiile preşedintelui României, care induc populaţiei sentimentul de neîcredere în justiţie în întreg corpul magistraţilor, inclusiv în CSM", a subliniat Bejinaru.
Potrivit lui Bejinaru, CSM şi-a asumat obligaţiile stabilite de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a realizat progrese evidente care nu pot fi negate sau ignorate, progrese care au ca scop asumarea rolului justiţiei de instrument de echilibru al puterilor în folosul cetăţeanului.
"Faptul de a discredita public instituţia şi sistemul judiciar chiar de către persoana care trebuie să asigure echilibrul puterilor în stat ca şi garanţie a statului de drept reprezintă un demers public, periculos şi inadmisibil", a declarat şeful CSM, citat de Mediafax
El a subliniat faptul că CSM cunoaşte realităţile sistemului judiciar, problemele cu care se confruntă acesta, deficienţele din interiorul sistemului şi cele generate de alte autorităţi ale statului.
CSM adoptă măsuri concrete pentru corectarea disfuncţiilor în limita competenţelor constituţionale, a subliniat Bejinaru.
"Nu admitem însă să fie înfieraţi judecătorii pentru că trebuie să aplice o legislaţie incoerentă, instabilă şi interpretabilă fapt consemnat în repetate rânduri de către autoritatea europeană, în faţa căreia statul este parte litigantă, respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că au un volum de muncă ce creşte exponenţial cu rapiditatea modificărilor legislative, că lucrează peste limita unui program rezonabil de muncă", a afirmat Florica Bejinaru.
Potrivit preşedintelui CSM, acuzele aduse public de către preşedintele României sistemului judiciar, lipsa unor argumente sustenabile produc efecte dezastroase în plan intern şi internaţional întrucât afectează independenţa justiţiei fără de care un stat european, modern nu poate exista.
Florica Bejinaru a subliniat faptul că "atacul prezidenţial fără precedent" este cel mai dur prin prisma amplorii şi a caracterului general pe care l-a dobândit această declaraţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News