Data actualizării:
Data publicării:

CSM, decizie Lazăr. A fost motivat raportul

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

CSM a motivat avizul negativ dat în cazul revocării procurorului general Augustin Lazăr.

Raportul ministrului Justiţiei privind activitatea managerială a procurorului general nu respectă dispoziţiile legale în vigoare, standardele internaţionale şi naţionale în materia activităţii Ministerului Public şi contravine direcţiei jurisprudenţiale conturate atât de organismele internaţionale, cât şi de Curtea Constituţională a României, arată Secţia pentru procurori a CSM în motivarea avizului negativ dat în cazul propunerii lui Tudorel Toader de schimbare din funcţie a lui Augustin Lazăr.

Secţia precizează că decizia 45/2018 a Curţii Constituţionale, în analiza constituţionalităţii articolului I punctul 112 cu referire la articolul 62 indice 1 din legea pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004, privind limitarea imposibilităţii judecătorului şi procurorului la funcţiile de demnitate publică, realizează o expunere exhaustivă a ceea presupune limitarea activităţii procurorului cu orice altă putere publică, instituirea şi menţinerea unui statut neutru şi imparţial al persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Public.

'Curtea reaminteşte cu ocazia aceleiaşi analize că procurorii fac parte din autoritatea judecătorească, iar cu privire la aceştia legiuitorul constituant a dorit crearea unui statut care să le permită menţinerea unei echidistanţe faţă de activitatea puterii legislative sau executive', se menţionează în motivare. Secţia pentru procurori consideră că legiuitorul constituant a ales să stabilească, în cuprinsul articolului 132 din Constituţie, exercitarea activităţii de către procurori sub autoritatea ministrului Justiţiei şi nu sub controlul acestuia, singura formă de control admisibilă fiind cea a controlului ierarhic. 'Între ministrul Justiţiei şi procurorii din cadrul Ministerului Public neexistând o formă de subordonare ierarhică, o colaborare între ministrul Justiţiei şi procurori fiind una inter-instituţională şi nu intra-instituţională, evaluarea activităţii acestora nu s-ar putea realiza decât prin intermediul unor persoane care să îndeplinească acelaşi tip de activitate analizată şi de Curtea Constituţională în decizia amintită, esenţa activităţii procurorului constând în aplicarea şi interpretarea juridică a legii şi în conducerea şi controlul activităţii de urmărire penală şi fiind independentă de activitatea ministrului Justiţiei sau a aparatului Ministerului Justiţiei', notează Secţia pentru procurori.

Amintim că secţia pentru procurori a CSM a dat, luni, un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr.  

„În şedinţa din data de 19 noiembrie 2018, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a avizat negativ solicitarea ministrului Justiţiei privind revocarea din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului Augustin Lazăr. Hotărârea Secţiei pentru procurori va fi motivată şi transmisă Ministerului Justiţiei", preciza luni, într-un comunicat, CSM.

Toader, precizări la CSM

Amintim că Tudorel Toader a prezentat, luni, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM, motivele pentru care solicită revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

„Procurorul general, în momente cheie, importante, a fost ba în China, ba în Africa de Sud, ba în altă parte. Vă provoc să vă dovedesc faptul că vă place funcţia de general şi e firesc probabil, dar în acelaşi timp aţi delegat foarte multe atribuţii de serviciu. Le-aţi delegat fără să le exercitaţi. Aţi spus că aveţi un adjunct care se ocupă. În planificarea activităţii dumneavoastră nu este trecută şi aprobarea pe mandatele de siguranţă naţională, din care nu ştiu dacă aţi semnat ceva în toată perioada şi aţi lăsat pe altul. Dumneavoastră probabil aţi semnat doar prin excepţie", a spus Toader, în timpul şedinţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel