CSM ia în discuţie memoriul depus de peste 500 de judecători
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Consiliul Superior al Magistraturii ia în discuţie, marţi, memoriul semnat de peste 500 de judecători pentru aplicarea nediscriminatorie a ordonanţei de urgenţă 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

Peste 500 de judecători, susţinuţi de 132 de procurori, au cerut într-un  memoriu ca ordonanţa privind salariile bugetarilor, adoptată anul acesta, să nu fie aplicată cu discriminări în domeniul Justiţiei. Aceştia arată că salariile cresc doar în cazul procurorilor, dar nu şi al judecătorilor, după noile norme.

Discrepanţa dintre salariile judecătorilor şi procurorilor este inadmisibilă, a precizat Procurorul General al României, Augustin Lazăr, înainte de şedinţa CSM.

În memoriul adresat Guvernului, Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un număr de 516 judecători  solicită aplicarea nediscriminatorie a OUG 20/2016. Conflictul a pornit după ce s-a constatat că în cazul procurorilor majorările de salarii au fost între 1.400 şi 1.900 de lei, în timp ce în cazul judecătorilor creşterile au fost între 200 şi 300 de lei.

Situaţia a apărut în contextul în care grilele de salarizare pentru procurori au fost întocmite la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în timp ce grilele pentru judecători au fost făcute de Ministerul Justiţiei.

În memoriul lor, judecătorii spun că soluţia actuală este un pericol pentru independenţa Justiţiei, dat fiind că bugetul instanţelor este controlat de Executiv şi Legislativ. Judecătorii cer ca bugetul în Justiţie să fie gestionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel