CSM își alege vineri conducerea. Președintele Iohannis, invitat
Noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) se va constitui în şedinţă, vineri, urmând ca membrii forului să îşi aleagă conducerea - preşedinte şi vicepreşedinte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Daniela Lecca, la şedinţa de vineri a fost invitat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Şedinţa, care va avea loc la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, cuprinde trei puncte.
Primul punct prevede o întâlnire a membrilor vechiului CSM (mandatul 2011-2016) cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii constituit ca urmare a alegerilor organizate în perioada iunie-decembrie 2016.
Al doilea punct de pe ordinea de zi se referă la şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, iar la punctul trei este trecută alegerea conducerii instituţiei - un preşedinte şi un vicepreşedinte al CSM.
Noua structură CSM
Noul CSM este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Totodată, în CSM au fost aleşi procurorii Codruţ Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News