Data publicării:

Cseke Attila vrea scoaterea medicilor din sfera publică, preluând o idee sindicală. Le va da și banii tăiați înapoi?

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
cseke-attila
cseke-attila

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat joi, la prezentarea bilanţului pe 2010, că ar trebui ca medicii să fie scoşi din sfera publică şi ar trebui asigurat un sistem de stimulare a medicilor cu rezultate bune. Sindicaliștii spun că acest lucru este, de fapt, ceea ce cer încă din 1993. „Sigur, ar apărea și problema tăierii procentului de 25% din momentul în care medicii nu vor mai fi bugetari”, a declarat pentru De Ce News dr. Dan Perețianu, președintele Camerei Federative a Medicilor.

Ministrul Cseke Attila a susţinut că ar trebui decisă scoaterea medicilor din sfera publică, precizând că spitalele au un buget în care intră un segment de cheltuieli cu personalul. „Nici acum medicii nu primesc bani de la buget și îi primesc în funcție de servicii, cu un contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, numai că prin Legea 300/2009 ei sunt considerați bugetari. Noi cerem de mult acest lucru, încă din 1993, sunt numeroase procese în curs, de altfel pe această temă”, a explicat dr. Dan Perețianu, președintele Camerei Federative a Medicilor, care a avertizat că mai apare o altă problemă: tăierile din salariu din vara anului trecut. Salariile ar trebui să revină la valoarea inițială dacă medicii ies din sfera publică.

"Pentru a stimula medicii cu un număr mai mare de prestaţii sau care sunt mai solicitaţi pentru că au un renume, ar trebui ca în buget să fie prevăzută posibilitatea de a acorda retribuţii diferenţiate. Azi avem un sistem comunist în care toţi medicii au aceleaşi salarii. Trebuie un sistem prin care să stimulăm medicii cu rezultate mai bune", a declarat Cseke Attila. „Sigur că salariile ar trebui negociate la nivelul cel mai jos, al spitalului sau al consiliului județean, în funcție de unde și cât lucrează fiecare medic”, a adăugat dr. Dan Perețianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel