Cruz va coopera cu adversarul său pentru a-l opri pe Trump
Republicanii americani Ted Cruz și John Kasich și-au lăsat deoparte rivalitatea pentru a-și spori șansele de a-l opri pe nonconformistul populist Donald Trump să obțină nominalizarea Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă.
"Ar fi un dezastru pentru republicani" ca Donald Trump să obțină nominalizarea partidului pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, a transmis duminică echipa de campanie a lui Cruz. "A-l avea pe el ca nominalizat ar arunca partidul înapoi cu o generație", a mai precizat sursa citată.
Kaisch a convenit că nu va face campanie în Indiana, în timp ce Cruz nu va face campanie în Oregon și New Mexico, votul în aceste state fiind programat a avea loc în următoarele două luni.
Acest lucru va permite fiecăruia dintre cei doi să își concentreze campania care a mai rămas pe combaterea lui Trump, fiind impulsionați de resursele realocate din campaniile anulate în celelalte state.
Donald Trump a scris pe Twitter că această alianță este un act de "disperare".
[citeste si]
"Ted și Kasich sunt matematic morți și complet disperați. Donatorii lor și grupurile speciale de interese nu sunt mulțumiți de ei. Trist!", a postat el pe Twitter.
Atât Kasich, cât și Cruz sunt departe de cei 1.237 de delegați necesari pentru a obține nominalizarea la Convenția Partidului Republican în iunie.
Unindu-și forțele, cei doi candidați speră să îl oprească pe Donald Trump din a obține acest prag, ceea ce ar duce la o convenție deschisă, în care persoana nominalizată nu este stabilită decât la sfârșitul procedurii.
În acest scenariu, unii delegați nu vor mai fi legați de rezultatele din alegerile primare, fiind liberi să aleagă un nou candidat la convenție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News