Data publicării:

Crucea Roşie a oferit materiale de primă necesitate în judeţele afectate de inundaţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Crucea Roşie Română a intervenit de urgenţă cu materiale de primă necesitate pentru ajutorarea celor afectaţi de inundaţiile din judeţele Alba şi Prahova.

'În localităţile Răchita, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Sebeşel şi Săliştea din judeţul Alba, voluntarii filialei de Cruce Roşie Alba au intervenit încă din data de 1 iunie cu: 500 litri de apă potabilă, 100 litri de lapte, 100 de paturi, 100 de saci de dormit, 50 saltele şi îmbrăcăminte pentru aproximativ 70 de copii. Având în gestiune un depozit de materiale pentru dezastre, precum şi un fond de urgenţă, ambele destinate unor asemenea situaţii de criză, filiala de Cruce Roşie Alba a intervenit în decursul dimineţii de 2 iunie cu un alt transport de alimente, apă şi produse igienico-sanitare.

Astfel în localităţile Săliştea şi Răchita au fost distribuite persoanelor afectate 600 l de apă, 240 bucăţi pateuri, 216 conserve, 200 pâini, 200 pachete igienico-sanitare, 100 perechi cizme şi peste 300 seturi de lenjerii de pat', se arată într-un comunicat de presă al Crucii Roşii transmis luni. Potrivit sursei citate, luni, voluntarii Crucii Roşii Române vor distribui în localitatea Berceni din judeţul Prahova ajutoare de urgenţă din depozitul central al organizaţiei - 50 de pături, 50 de saci de dormit, 50 de perechi de cizme de cauciuc, dar şi apă şi alimente de bază în valoare de 3.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel