Data actualizării:
Data publicării:

Croazieră în Delta Dunării, o aventură. Ce poți face, program complet, atracții turistice, excursii, degustări de vinuri. Se ajunge până în Izmail, Ucraina

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Delta Dunării este una dintre cele mai frumoase destinații turistice din România. Ce poți face atunci când pleci în croazieră cu Nava Diana, singura croazieră din Delta Dunării. 

Vezi și: Nava Diana, PRIMA croazieră în Delta Dunării. Revoluție în turismul din România, senzații TARI, experiență UNICĂ, peisaje ce-ți taie răsuflarea

GALERIE FOTO. Cum arată Delta Dunării iarna. Imagini surprinzătoare, locuri nedescoperite ce-ți taie răsuflarea

Secretul gastronomiei din Delta Dunării. Ce este, de fapt, Storceagul. Trebuie să-l încerci când ajungi aici

Delta Dunării este una dintre destinațiile turistice rar vizitate și puțin apreciate, lucru care ar trebui să se schimbe începând cu 2021. Și chiar dacă ați spune că Delta este bună de vizitat doar vara, ei bine, nu. Am fost prezenți în weekendul 5 - 8 martie în Delta Dunării, am luat parte la unul dintre cele mai interesante proiecte proaspăt lansate în România și în Delta Dunării și putem să vă spunem ferm că peisajele sunt la fel de frumoase și pe timpul iernii, iar activitățile sunt pe măsură. 

În weekend s-a lansat un nou produs turistic: "Turism responsabil pe cele trei brațe de vărsare ale Dunării în Marea Neagră", la care a luat parte și ministrul Barna Tanczos. 

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării împreună cu armatorul Marius Crivțonencu, au inaugurat Nava de Croazieră Diana care va deveni astfel parte componentă a turismului deltaic, o premieră pentru turismul din România și care vine la pachet cu o ofertă ce prezintă Delta pe toate cele trei brațe de vărsare în Marea Neagră. 

Ce poți face dacă pleci în croazieră pe Delta Dunării

Programul pe nava de croazieră Diana este extrem de interactiv și oferă turiștilor o mulțime de experiențe, drumeții și peisaje impresionante. 

Spre exemplu, programul pe care l-au avut noi, a presupus excursia pe canale, Golful Musura, vizitarea Pădurii Letea, vizitarea orașului Sulina, urmate de momente artistice locale, degustări de vinuri

PROGRAM - Tulcea - Sulina


 
Ziua I – 

~Ora 12:00 – Îmbarcare pe Nava de Croazieră Diana la Nufăru (Tulcea) 
~Ora 14:00-Croazieră pe Brațul Sulina. Intinerar Nufăru (Tulcea)-Crișan-Sulina 
~Ora 14.00-Prânz servit pe Nava de Croazieră Diana 
~Ora 18:00- Acostare Nava de Croazieră Diana port Sulina 
~Ora 19:00-Spectacol cu Ansamblul Cultural al Casei de Cultură Sulina
~Ora 20:00-cină servită pe Nava de Croazieră Diana

Ziua II – 

~Ora 08:00-09:00-Mic dejun servit pe Nava de Croazieră Diana
~Ora 09:30-Excursie pe canale, Golful Musura, Vizitare Pădurea Letea. 
~Ora 14.00- Prânz servit pe Nava de Croazieră Diana
~Program liber 
~Ora 18:00-Spectacol cu Ansamblul Rușilor Lipoveni din Sulina 
~Ora 19:00-Cină tradițională pe Nava de Croazieră Diana

Ziua III – 

~Ora 08:00-09:00-Mic dejun servit pe Nava de Croazieră Diana
~Ora 09:30- Vizitarea Orașului Sulina 
~Ora 13:00~Prânz servit pe Nava de Croazieră Diana
~Ora 13:30- Croazieră pe Brațul Sulina. Intinerar Sulina-Crișan– Nufăru (Tulcea)
~Ora 18:00 -Acostare Nava Diana la Nufăru 
~Ora 19:00- Cină tradițională servită pe Nava de Croazieră Diana
~Degustare de Vinuri din Podgoria Niculițel 
~Degustare produse de ciocolată Tulcea 

Ziua IV – 

~Ora 08:00-09:00-Mic dejun servit pe Nava de Croazieră Diana
~Ora 10:00- Vizitare Satul Tradițional Pescăresc Tulcea 
~Ora 12:00-Check-out Nava de Croazieră Diana

PROGRAM - Tulcea - Izmail

Nava de croazieră Diana ajunge și în Izmail, Ucraina, într-un sejur de 4 zile sau 8 zile.

Ziua I – Joi

Îmbarcarea este la ora 14.00 și la sosirea pe vas ești primit cu produse de ciocolaterie locale.

La ora 19.00, nava de croazieră MS Diana ajunge la Izmail, Ucraina. Oaspeții se bucură de cină la bord.

Ziua II – Vineri

Circuit de prezentare (cu autocarul) în Izmail, iau prânzul în oraș și au parte de o sesiune de shopping.

După amiaza poți să optezi pentru o baie rusească

Seara ești invitat la cina căpitanului și te bucuri de un meniu cu specific mediteranean.

Ziua III – Sâmbătă

La ora 9.00, după micul dejun la bord, pleci într-o excursie la Odessa, acolo unde poți vedea obiectivele turistice și culturale ale orașului și servești masa de prânz.

Seara ai un spectacol la bord cu invitați din Izmail, urmat de cină.

Ziua IV – Duminică

Dumineața începe cu micul dejun și o plimbare cu bicicletele prin Izmail.

După prânz, MS Diana pleacă spre Tulcea, iar debarcarea se face înainte de apus.

Ziua V – Luni (opțională)

Cine mai dorește poate să petreacă o noapte în plus la bord, are parte de degustări de vinuri de Niculițel și cina festivă. Totul este condimentat cu o excursie în Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea.

PROGRAM - Tulcea - Izmail - Sulina - Sf. Gheorghe

Ziua I – Joi

Îmbarcarea este la ora 14.00 și la sosirea pe vas ești primit cu produse de ciocolaterie locale.

La ora 19.00, nava de croazieră MS Diana ajunge la Izmail, Ucraina. Oaspeții se bucură de cină la bord.

Ziua II – Vineri

Vineri, după micul dejun, pasagerii pleacă într-un circuit de prezentare (cu autocarul) în Izmail, iau prânzul în oraș și au parte de o sesiune de shopping.

După amiaza poți să optezi pentru o baie rusească

Seara ești invitat la cina căpitanului și te bucuri de un meniu cu specific mediteranean.

Ziua III – Sâmbătă

Nava MS Diana pleacă spre Sulina la micul dejun. Prânzul este servit în timpul deplasării, iar pe drum te bucuri de imaginile frumoase ale Deltei Dunării.

După amiaza o petrecem la o tură de bicicletă prin Sulina, un spectacol de dansuri și cântece nord-dobrogene, iar cina este una tradițională.

Ziua IV – Duminică

După micul dejun plecăm la tur de oraș prin Sulina alături de un ghid de turism profesionist. Vedem farul vechi, plaja și faleza, dar și cel mai estic punct al Europei.

Prânzul servit la ora 13.00 este urmat de o excursie cu barca spre satul Letea. Din barcă sari în mașini de teren care te duc rapid la Pădurea Letea. Ai timp, pe drum să vezi vedetele zonei – caii de la Letea – precum și stejarii seculari, dunele de nisip sau lianele specifice pădurilor tropicale.

Înainte de cină ai parte și de un spectacol cu specific grecesc sau lipovenesc susținut de ansamblul local din Sulina.

Ziua V – Luni

Micul dejun marchează plecarea spre Sfântu Gheorghe. Prânzul este servit și el în mers și este urmat de un traseu deosebit pe cele două brațe ale Dunării.

Seara o petrecem la Sfântu Gheorghe, iar apoi ne bucurăm de o plimbare pe malul mării, un cer înstelat și o cină la bord.

Ziua VI – Marți

Răsăritul ne prinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, iar după micul dejun, plecăm cu barca spre Insula Sacalin.

După amiază ai parte de un tur al comunei cu un ghid de turism local și program de voie. Poți să alegi între o zi de plajă, caiac, tir cu arcul sau alte excursii opționale. Urmează o cină tradițională la Sfântu Gheorghe, cu un invitat de excepție.

Ziua VII – Miercuri

După micul dejun nava de croazieră MS Diana pleacă spre Nufăru, județul Tulcea.

Seara te bucuri de o degustare de vinuri de la Crama Niculițel și o cină festivă.

Ziua VIII – Joi

După micul dejun plecăm spre Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea.

La orele prânzului are loc debarcarea.

Cei care doresc să experimenteze, să se bucure și să descopere Delta Dunării, găsesc mai multe informații pe pagina de Facebook -  www.facebook.com/CroaziereDeltaDunarii  sau pe site-ul - www.croaziere-deltadunarii.ro 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel