Data publicării:

Criza ”vestelor galbene”. Macron, apel către francezi

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, prins în criza ''vestelor galbene'' , a făcut apel la francezi să participe la o mare dezbatere naţională ce vizează calmarea mâniei protestatarilor, dar care riscă să rămână pradă scepticismului, relatează luni AFP.

Destabilizat de blocaje şi manifestaţii ce durează de aproape două luni împotriva politicii sale sociale şi fiscale, şeful statului a detaliat marile linii ale acestei consultări inedite într-o Scrisoare către francezi, difuzată luni în media şi pe reţelele sociale.

Puterea de cumpărare, fiscalitatea, democraţia şi mediul sunt cele patru mari teme propuse şi care corespund celor evocate deseori de către mii de francezi din categoriile sociale cuprinse de revoltă începând din 17 noiembrie împotriva unei politici considerate injustă.

Preşedintele propune marcarea dezbaterii în jurul a circa treizeci de chestiuni, trasarea de linii roşii, precum suprimarea ISF (impozitul pe avere), dar deschide porţile unor reforme importante, precum referendumul iniţiativei cetăţeneşti. Este exclusă dezbaterea privind punerea în cauză a avortului, a pedepsei cu moartea sau a mariajului homosexual.

”Nici alegeri, nici referendum”

Nu sunt nici alegeri, nici referendum, a avertizat Macron în scrisoarea sa.

Doi miniştri - Emmanuelle Wargon (tranziţia ecologică) şi Sébastien Lecornu (colectivităţile teritoriale) - vor fi însărcinaţi îndeosebi să animeze această consultare, care trebuie să fie organizată de către aleşi locali.

Începând de marţi, Macron va testa această formulă deplasându-se într-o mică comună, Grand Bourgtheroulde (vest), alături de 600 de primari şi aleşi din Normandia. El îşi va înmulţi apoi deplasările timp de două luni pentru a-i îndemna pe francezi să profite de ocazia de a dialoga.

Ideea este de a merge peste tot, în toate colţurile ţării şi de a nu uita pe nimeni, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Dezbaterea urmează să continue până la jumătatea lunii martie, deciziile vor fi apoi anunţate până la sfârşitul lui aprilie.

 

Macron, la a doua tentativă

Aceasta este cea de-a doua tentativă a preşedintelui Macron de a dezamorsa mânia manifestanţilor, rămaşi mobilizaţi, în pofida anunţării unui plan de 10 miliarde de euro pentru susţinerea puterii de cumpărare a categoriilor sociale mai modeste. Aflat cel mai jos în sondaje, Macron mizează mult cu această dezbatere, subliniau luni politologi şi editorialişti.

Cu această adresare către francezi, şeful statului este de fapt candidat... la salvarea celor trei ani care îi mai rămân la Palatul Elysée, scrie Paul Quinio în cotidianul Liberation (stânga) . Exerciţiul este cu atât mai periculos cu cât starea ţării este mai irascibilă, a adăugat el.

Consultarea a fost contestată chiar înainte de a fi lansată. Numeroase veste galbene îi neagă orice legitimitate, afirmând că adevărata dezbatere este acum în stradă. Ei şi-au arătat sâmbătă fermitatea defilând în număr mai mare - 84.000 - în toată Franţa, faţă de 50.000 săptămâna precedentă, potrivit Ministerului de Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel