"Potrivit apropiaţilor săi, preşedintele Republicii este gata să convoace un referendum în ziua alegerilor europene, 26 mai, pentru a ieşi din criza 'vestelor galbene' ", a scris Le Journal du Dimanche. Macron încearcă să recucerească opinia publică, după două luni şi jumătate de frondă socială şi manifestaţii în fiecare sâmbătă. La 2 februarie, "actul 12" al protestelor a scos în stradă 58.600 în toată Franţa, conform cifrelor oficiale, manifestaţiile fiind marcate de incidente la Paris şi în alte oraşe, relatează AFP.
Referendumul s-ar putea referi la subiecte instituţionale, ca reducerea numărului de parlamentari - care este de altfel una din principalele revendicări ale "vestelor galbene" -, recunoaşterea votului în alb şi limitarea cumulului de mandate. "Totul este pe masă, dar nu s-a decis nimic", a indicat duminică pentru France Presse anturajul preşedintelui. Joi, Emmanuel Macron a declarat unui grup de jurnalişti că problema unui referendum face parte dintre "subiectele discutate" şi trebuie "reflectat" asupra ei.
Organizare concomitent cu alegerile europarlamentare
Organizarea unui astfel de referendum simultan cu scrutinul european considerat determinant pentru viitorul Uniunii Europene nu ar fi lipsită de dificultăţi, notează AFP. Un ministru care a afirmat că preferă ca un referendum să aibă loc în iunie sau septembrie a insistat săptămâna aceasta asupra provocării logistice pe care ar reprezenta-o un astfel de vot, pentru a nu mai menţiona că acesta ar risca să eclipseze mizele europene la care ţine atât de mult preşedintele.
"Vreau ca la 26 mai să se vorbească despre Europa", a declarat duminică ministrul afacerilor europene Nathalie Loiseau, insistând că Macron încă nu a luat o decizie. Alţi responsabili guvernamentali se tem de un vot-sancţiune împotriva guvernului, la 14 ani de la "nu"-ul de la referendumul din 2005 privind o Constituţie europeană.
Vezi şi: Betis - Atletico, surpriză în La Liga. S-a întâmplat după 18 etape
Buget București. Dragnea: Trebuie să înceteze minciunile!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024