Criză Venezuela. Guaido, vizat de o anchetă. Maduro, mișcare împotriva opozantului
O anchetă administrativă pentru finanţare ilicită, în special internaţională, a fost deschisă luni împotriva opozantului Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar sau susţinut de circa 50 de ţări, relatează AFP.
Preşedintele parlamentului este suspectat că "a primit bani proveniţi de la instanţe internaţionale şi naţionale fără nici un fel de justificare", a declarat Elvis Amoroso, preşedintele Biroului de control financiar care se ocupă de anchetă.
Liderul opoziţiei este de asemenea suspectat că "a disimulat sau falsificat elemente în declaraţia sa de venituri", a adăugat funcţionarul, un fidel al regimului preşedintelui socialist Nicolas Maduro.
În Venezuela, Biroul de control financiar supervizează conduita funcţionarilor de stat şi are puterea să le aplice amenzi sau să îi împiedice să exercite o funcţie publică.
Investigațiile, după mai multe plângeri
Potrivit lui Elvis Amoroso, investigaţiile împotriva lui Juan Guaido au fost lansate după mai multe plângeri primite de instituţia sa, a căror origine nu a fost precizată.
"Constituţia stabileşte că deputaţii Adunării Naţionale sunt deputaţi cu normă întreagă şi nu pot primi nicio remuneraţie pentru alte funcţii publice sau private", a declarat funcţionarul, fără a oferi mai multe detalii.
Dacă una dintre presupusele nereguli ale lui Juan Guaido constituie un delict, Biroul de control poate transmite dosarul parchetului general pentru deschiderea unei anchete penale, a explicat un avocat pentru AFP.
De mai multe zile, opozantul acţionează pentru a organiza şi a gestiona venirea unui ajutor umanitar internaţional, în special alimente şi medicamente care lipsesc în această ţară petroliere lovită de cea mai gravă criză economică din istoria sa recentă.
Ajutorul umanitar, blocat la frontieră
Un prim transport, trimis de SUA, este depozitat de joi în oraşul de frontieră Cucuta, în Columbia. Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro refuză intrarea acestuia în ţară, considerând că este vorba de pregătirea unei intervenţii militare americane.
La 29 ianuarie, Curtea Supremă, controlată de putere, i-a interzis lui Juan Guaido să părăsească ţara şi a ordonat îngheţarea conturilor sale bancare, în cadrul unei anchete pentru 'uzurparea' funcţiei de şef de stat.
Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, după ce parlamentul l-a declarat pe Maduro "uzurpator" din cauza realegerii sale considerate a fi frauduloasă de către opoziţie şi de către o mare parte din comunitatea internaţională.
Maduro îl acuză pe liderul opoziţiei că este o "marionetă" a SUA, despre care spune că vor să acapareze rezervele de petrol ale Venezuelei, cele mai mari din lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News