Criză pe piața roșiilor. Fermier: Acel sprijin de la stat este unul dintre motive. Politicienii noștri au înțeles să-l ofere un pic eronat
Legumicultorii se confruntă cu o criză, după ce prețul roșiilor a scăzut atât de mult încât nu-și mai acoperă nici măcar costurile de recoltare. Chiar și așa, vânzările rămân dificile.
Prețul la producător a scăzut la 1,5-2 lei pe kilogram și se vinde chiar și sub 1 leu/kg, în timp ce în magazine tomatele au prețuri de 4-5 lei/kg.
"Și la noi în zonă este aceeași situație. Oamenii își pun problema să renunțe la cultură. Acel sprijin (n.r. Programul Tomata), care nu zic că este un lucru răum, este însă unul dintre motive, iar acesta este efectul. Politicienii noștri au înțeles să-l ofere un pic eronat. Sprijinul este foarte ok, dar să fie canalizat spre producătorii care pun pe piață în extrasezon. S-a dat la toată lumea și avem asta acum. Au pus să primească și ei 3.000 euro. Avem sere și solarii pline de tomate care vor rămâne nerecoltate, la acest moment”, a explicat fermierul Toma Băețică, din Izbiceni, pentru Adevărul.
"Și stați un pic, că încă n-a apărut pepenele. Când va apărea pepenele, roșia e gata de tot. Consumul de tomată va scădea în momentul în care apar pepenii. Lumea nu mai consumă o salată de roșii, trece pe fructe. Asta e, când apare pepenele moare roșia, când apare strugurele moare pepenele”, a adăugat fermierul.
"Nu ies banii nici pentru a recolta"
"La prețurile pe care le avem la in-put-uri este extraordinar de grav. Un preț care să acopere cheltuiala trebuie să fie minim 3,5 lei/kg, media, să scot investiția și încă ceva, dar nu pentru a trăi până anul viitor. Ceea ce n-a fost. Roșia nedeterminată a început de la 4 lei, dar a căzut direct la 1,5 lei, cam de două săptămâni a picat prețul”, a spus Toma Băețică
"Am prieteni care nu mai recoltează deloc, pentru că nu are rost, nu-și scot banii, nu ies banii nici pentru a recolta”, a menționat fermierul.
"Noi, aici, lucrăm cu jumătăți de zi de lucru"
Asta pentru că forța de muncă se găsește greu și trebuie să plătești bine.
"Ziua de muncă? Nu, jumătatea de zi de muncă. Noi, aici, lucrăm cu jumătăți de zi de lucru. Până la prânz, 120-150 lei, program de la 5:30 – 6:00 dimineața și până la 12:00. Vin și seara, dar pe alți bani. Sunt băieți care fac activitate și la lucrare, adică recoltatul unei mașini de ardei și sunt care fac și 400-500 lei pe zi”, a spus Toma Băețică.
În regiunile unde canicula nu este obișnuită, cultura de tomate va fi înlocuită cu cea de castraveți.
"Asta se întâmplă când n-ai o predicție și n-ai o cerere constantă și siguranță la vânzare, pui ce se aude. La castravete, s-a terminat ciclul de primăvară, s-a terminat cu 1 leu/kg și castravetele e scump acum - 4-5 lei/ kg. În momentul în care toată lumea de acolo va face treaba asta.... La noi vor pune kapia și ardei gras. Ardeiul nu are nici el un preț bun, este doar 3 lei/kg. Este acceptabil, să vedem la ce preț se va stabiliza și kapia. A pornit dintr-un preț ok, dar a scăzut foarte tare. Într-o săptămână și jumătate, e 10 lei - 8 lei”, mai spune fermierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News