Data publicării:

Criză orientală. Erdogan a ajuns în Qatar

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a sosit luni la Doha, în cadrul unui turneu în încercarea de a reduce tensiunile dintre Qatar și patru țări arabe, a anunțat agenția oficială de presă qatariotă QNA, preluată de AFP.

Emirul șeic Tamim ben Hamad Al Thani l-a întâmpinat pe Erdogan "la sosirea pe Aeroportul Internațional Hamad luni după-amiază pentru o vizită de lucru în țară", a anunțat Qatar News Agency, fără a da detalii despre programul vizitei.

Șeful statului turc, a cărui țară este percepută ca fiind favorabilă Qatarului, s-a întâlnit duminică cu regele Salman al Arabiei Saudite la Jeddah, în vestul regatului, și cu puternicul prinț moștenitor saudit Mohammed ben Salman.

Duminică seară, în Kuweit, a doua etapă a turneului său, el a fost primit de emirul șeic Sabah al-Ahmad Al-Sabah, un mediator în criza fără precedent din Golf.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt au rupt la 5 iunie relațiile diplomatice cu Qatarul, pe care îl acuză de susținere a "terorismului" și de apropiere de Iran, rivalul regional al regatului saudit.

Emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad Al Thani, a făcut o ofertă de dialog vineri seară într-un discurs televizat, prima de la începutul crizei în urmă cu o lună și jumătate, dar a refuzat totuși să cedeze la "dictate".

Cele patru țări au impus sancțiuni economice severe acestui emirat din Golf bogat în gaze naturale. Pentru a ridica sancțiunile, ele au cerut la 22 iunie satisfacerea a 13 cereri, inclusiv închiderea televiziunii Al-Jazeera și a unei baze turce, precum și revizuirea legăturilor pe care le are Doha cu Iranul, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel